astazi intra in dezbatere publica legile educatiei

Inteleg ca sunt dezbatute trei proiecte: Miclea, Andronescu si Adomnitei.

Din punctul meu de vedere schimbarile propuse, desi reale, nu sunt semnificative si de asemenea nu vor duce la transformarea sistemului educational in esenta sa.

In primul rand problemele educatiei in acest moment sunt generate de alte cauze.

Totul porneste cred eu de la confuzia generalizata de valori. Rolul educatiei in acest moment nu este neaparat perceput ca fiind extrem de important in asigurarea bunastarii… la nivel de constiinta colectiva oamenii cauta alte retete facile de succes.

Parintii mei imi spuneau intotdeauna ca daca vreau sa razbesc, sa am o viata decenta si implinita, trebuie sa invat. Ei erau foarte saraci si cu greu ne-au tinut pe toti cei patru frati in scoala. Imi era foame in fiecare zi, tanjeam dupa sandwichurile colegilor, insa eram extrem de ambitioasa si invatam zi si noapte. Simteam cumva ca este singura mea sansa.

Nu stiu daca adolescentii de astazi mai simt acelasi lucru, si nu e vina lor in exclusivitate. Este si vina celor din jurul lor, a societatii in ansamblul sau.

Vorbeam acum cateva saptamani unor copii de 10-11 ani despre responsabilitate sociala (stiu, subiect cam greu de digerat la o varsta atat de frageda). Erau copii instariti, se vedea dupa hainele lor dar mai ales dupa telefoanele mobile de ultima generatie. Am intrebat o fetita daca ea are fetite sarace in clasa. Mi-a zis: „daaaa… destule”. „Si te simti egala lor?” „Nuuu… cum sa fiu eu egala cu ele? Eu am mai multi bani, si haine mai frumoase!”. I-am spus desigur ca de la mine din clasa, copiii cei mai saraci dar ambitiosi si cu rezultate bune la invatatura sunt in acest moment mai instariti si cu slujbe mai bune decat colegii lor cu parinti mai bogati insa mai delasatori.

Nu stiu exact daca fetita a inteles ce am vrut sa spun, insa vorbeam la inceput despre o confuzie a valorilor prezenta la toate nivelurile in societatea romaneasca.

Societatile prospere si eficiente, societatile cu un nivel de trai ridicat, sunt cele care cred in rolul educatiei si care investesc bani, timp si energie in educatia atat a copiilor lor, cat si a adultilor. Sunt societatile in care oamenii cred in munca si in faptul ca aceasta il innobileaza pe om. Sunt societatile in care oamenii investesc in viitorul lor si au rabdare sa culeaga rezultatele. Rabdare.. cuvant magic, nu? Am vrea sa avem totul repede, usor, si mai ales acum!

Revenind la dezbaterea publica pe legile educatiei. Reformele adevarate si serioase se fac cu oameni. Oameni pasionati, dedicati, dar mai ales oameni motivati. Iar motivatia nu sta doar in compensatii materiale (desi desigur si acestea sunt importante) ci mai ales in apreciere, statut si valorificare.

Exista o vreme cand meseria de profesor conferea un statut pe care fiecare tanar aflat la inceput de drum si l-ar fi dorit, daca propriile capacitati intelectuale i-ar fi permis sa se gandeasca serios la o astfel de cariera. A fi profesor insemna a avea in propriile maini destinul si viitorul sutelor de tineri care iti trec pe la clasa si pe care poti sa ii modelezi. A fi profesor insemna a fi „cel mai bun” in domeniul pe care il predai si a te pastra permanent la curent cu noile descoperiri.

Intr-o epoca in care informatiile sunt atat de usor de gasit, ceea ce diferentiaza adevaratii profesori sunt valorile morale si etice pe care reusesc sa le transmita elevilor lor.

Continue reading