despre finantarea educatiei

“Din pacate, in ultimii ani, performantele noastre educationale si-au pierdut stralucirea. Parintii se plang de calitatea in scadere a educatiei pe care o primesc copiii lor. Multi sunt chiar ingrijorati de punerea in pericol a integritatii fizice a copiilor lor. Profesorii se plang ca atmosfera in care li se cere sa predea, nu este, deseori, favorabila educatiei. Un numar tot mai mare de profesori se tem pentru siguranta lor fizica, chiar si in clase. Contribuabilii se plang de costuri tot mai mari. Gasesti cu greutate o persoana care sa considere ca scolile noastre ofera instrumentele necesare pentru a face fata problemelor vietii.”

Ai presupune ca este o opinie despre sistemul educational romanesc actual. Si totusi este un fragment din cartea “Free to Choose” scrisa de catre Milton si Rose Friedman in 1980.

Friedman porneste de la premisa ca educatia publica sufera din cauza centralizarii si controlului guvernamental excesiv. Pentru educatie, aceasta “boala” a luat forma tagaduirii controlului multor parinti asupra tipului de educatie pe care o primesc copiii lor. Autoritatea a trecut de partea guvernului, a ministerului, a inspectoratelor.

Pe masura ce lucrul acesta se intampla, rolul parintilor scade.
Si cred ca acest lucru este evident si la noi – parintii sunt in marea lor majoritate total absenti din procesul decizional la nivelul scolii.
Mai departe Friedman face o paralela intre lumea corporatiilor si scoala – comparatie care porneste cred eu de la principii foarte valabile. „Daca un consumator (in cazul nostru elevul) este liber sa aleaga, o intreprindere (scoala) se poate dezvolta numai daca produce o marfa (oferta educationala, programul scolar) pe care, fie datorita pretului, fie datorita calitatii, consumatorul o cere”. Cu pretul e tricky (vezi Spiru Haret), cand e vorba despre calitate insa sunt perfect de acord.

Cand este vorba despre educatie, parintii cu venituri mari isi pastreaza libertatea de a alege. Ei au posibilitatea de a-si trimite copiii la cele mai bune scoli, chiar daca asta inseamna a plati mai mult – si asta inseamna de asemenea si a plati dublu: o data prin taxe si impozite pentru a sustine sistemul de stat si apoi prin taxele scolare la scolile private alese. Cea mai rea situatie este la parintii cu venituri mici insa – care au extrem de putine variante de a alege cu adevarat felul in care se desfasoara educatia propriilor copii.

Singura lor posibilitate este de a incerca sa influenteze autoritatile care se ocupa de scoala respectiva, sarcina extrem de dificila si cu rare exemple de succes.

Friedman pledeaza de fapt pentru un mult mai puternic control al parintilor asupra educatiei copiilor lor. Si propune un model de vouchere educationale – ce ar lua controlul din mana birocratilor si l-ar plasa la parinti.

Sa presupunem ca fiecare parinte primeste un voucher – o bucata de hartie rascumparabila la o anumita valoare daca si numai daca este folosita pentru a plati scolarizarea copilului. Acest voucher ar avea o valoare foarte clar precizata, standardizata… Sa spunem 1’000 EUR. Parintii au libertatea totala de a alege scoala (de stat sau privata) si de a plati studiile copilului folosind acest voucher.

Aceasta ar da fiecarui parinte o mai mare posibilitate de a alege si in acelasi timp ar face ca scolile de stat sa concureze cu cele private pentru atragerea cat mai multor elevi posesori de vouchere valorice.

In prezenta lege a educatiei apare principiul „resursa financiara urmeaza elevul”. Conform acestui principiu, alocatia bugetara aferenta unui elev se transfera la unitatea de invatamant la care acesta invata.

Este clar un pas inainte care poate influenta pozitiv calitatea educatiei. Deosebirea fata de sistemul de vouchere este controlul si fluxul banilor. Faptul ca parintele are efectiv in mana voucherul poate sa il determine sa se implice mai mult in decizia privind educatia propriului copil, se va simti probabil mult mai puternic in negocierea ofertei educationale.

Mai exista multe elemente inovative in noua lege si voi incerca sa le abordez rand pe rand in urmatoarele articole.

viitorul cartilor

Mi-am achizitionat si eu noul Kindle. Mai mare, mai performant decat varianta sa anterioara. Sunt foarte incantata. Va ajunge la mine probabil la sfarsitul lunii viitoare.

De indata ce am inceput sa citesc despre Kindle, au inceput sa imi explodeze in cap mii de posibilitati. Eu cred ca de fapt acesta este viitorul cartilor: varianta electronica! Exista si considerente ecologice – nu se vor mai taia atatea paduri pentru a produce carti de hartie, dar este vorba si despre viteza informatiei.

Inainte, cartile comandate pe Amazon imi ajungeau intr-o luna. Acum pot comanda cartile in format electronic si ele ajung in 5 minute! De oriunde din lume.

Costul este de asemenea un factor. Echipamentul intr-adevar costa multisor: 500 de dolari. Dar daca ma gandesc ca urmeaza sa cumpar carti electronice mult mai ieftine, de zeci de ori mai ieftine decat cartile clasice, imi dau seama ca investitia mea va fi amortizata destul de repede.

Si apoi imaginati-va… Poti purta cu tine tot timpul, oriunde ai fi: in metrou, in avion, in masina, 3’500 de carti! 3’500 de carti intr-un Kindle ce cantareste cateva sute de grame. Mi se pare incredibil.

Si posibilitatile de-abia acum se deschid: ce ati zice de un youtube al cartilor? Oameni din toata lumea sa incarce pe site propriile carti si astfel sa ai acces instantaneu la milioane de materiale. Si sa poti descarca absolut ce carte doresti. Da, vor exista si tot felul de carti slabe, proaste, acolo.. Dar cui ii pasa? Important e sa stii ce sa cauti si sa gasesti acolo si materiale de calitate.

Sunt insa niste piedici, desigur. Drepturile de autor sunt una dintre ele. Insa eu sunt sigura ca de fapt acesta este viitorul iar editurile si autorii insisi trebuie sa regandeasca de fapt aceasta industrie si sa descopere posibilitati alternative de finantare.

Ma gandesc la faptul ca, de vreme ce exista www.liternet.ro – inseamna ca se poate. Si se poate la scala mare.

Bineinteles ca nostalgicii imi vor spune ca nimic nu se compara cu senzatia pe care o ai cand tii o carte adevarata in mana. Si mie imi place sa amusin cartile, mai ales pe cele proaspat scoase de sub tipar.. mirosul de cerneala proaspata e ca un fel de drog. Inteleg insa ca obiceiurile noastre se modifica in continuu. La naiba, traim intr-o lume care se schimba in fiecare zi. Cel putin din punct de vedere tehnologic. Iar noi trebuie sa ne adaptam.

planuri pentru 2010

Sa citesc mai mult

Sa imi petrec mai mult timp cu fiul meu

Sa ma plimb in parc in fiecare saptamana (si de doua ori pe luna ar fi destul de bine :-D)

Sa nu refuz invitatii doar din comoditate sau lene

Sa incerc sa reiau lectiile de limba germana

Sa fiu mai intelegatoare si mai toleranta

Sa fac mai mult sport

Sa petrec mai mult timp cu prietenii mei

Sa nu mai uit de zile de nastere

Sa ascult mai mult

bilant 2009

Inspirata de articolul unei prietene, am decis sa fac si eu bilantul anului ce maine se sfarseste.

Cred ca nu exagerez cand spun ca 2009 a fost poate cel mai bun an din viata mea de pana acum. Atat din punct de vedere profesional cat si personal lucrurile au mers cat se poate de bine. Sunt extrem de recunoscatoare pentru tot ceea ce mi se intampla, de multe ori am senzatia ca „cineva acolo sus ma iubeste” si are grija ca toti anii de lipsuri, deznadejde, frustrare si neputinta sa fie cumva compensati acum.

Profesional vorbind, munca la fundatie mi-a oferit satisfactii enorme. Este mare lucru sa gandesti un proiect, sa iti doresti foarte mult ca el sa fie demarat, sa crezi in el si in binele pe care poate sa il raspandeasca in lume, si sa ai posibilitatea si mana libera sa il pornesti si sa ii vezi roadele si felul in care el influenteaza in bine viata altor oameni. Si cand este vorba de mai multe astfel de proiecte, nu poti decat sa simti direct, nemijlocit satisfactia impactului pe care munca ta il are si nu exista o satisfactie mai mare decat asta.

Ideile au venit in timp si le-am pus in aplicare aproape imediat. Gala Premiilor in Educatie, Professoria, joburilaorizont.ro, au fost proiecte care nu erau planificate la inceputul anului si care totusi au fost puse in aplicare datorita unei foarte de apreciat flexibilitati a fondatorului fundatiei si datorita unei echipe mici dar puternice si entuziaste. De altfel nimic din ceea ce s-a intamplat anul acesta nu s-ar fi realizat fara pasiunea si munca echipei fundatiei, sunt oameni care pun foarte mult suflet in tot ceea ce fac si care gasesc multa satisfactie in munca lor.

Cred ca Gala Premiilor in Educatie este Proiectul (cu P mare) al acestui an. Am fost extrem de norocoasa sa o intalnesc pe Roxana Colisniuc care se ocupa de acest proiect. Nu cred ca as fi putut gasi pe cineva mai potrivit decat ea iar felul in care ea a fost „cooptata” a avut ceva providential in sine (traiasca Facebook). I-a placut ideea din prima, a vrut sa fie partasa la conceperea si nasterea ei, a muncit zi si noapte pentru ca Gala Premiilor in Educatie sa fie cu adevarat un proiect revolutionar in domeniul educatiei, un cu totul alt mod de a aborda nevoile acestuia. O abordare pozitiva si constructiva intr-un moment in care scoala romaneasca este privita cumva fara speranta. Promovarea adevaratelor modele, a adevaratelor valori, a celor care intr-o mare de mediocritate reusesc sa tina sus standardele si sa ii molipseasca si pe cei din jurul lor. Am crezut foarte mult in aceasta idee si am fost extrem de fericita sa vad ca Roxana a dus cu succes mesajul mai departe si a reusit sa aduca in proiect oameni extraordinari, profesionisti din felurite domenii avand toti in comun aceeasi pasiune: educatia. Oameni cu care am fost extrem de onorata sa lucrez si pe care sper sa ii putem pastra alaturi si in 2010: juriul Galei Premiilor in Educatie. Sunt oameni care si-au dedicat zeci de ore, zile si nopti pentru evaluarea miilor de candidaturi la Gala. Si care sper si… stiu ca au fost uimiti si fericiti sa descopere oameni si proiecte frumoase care merita cunoscute, premiate si mai ales replicate.

Colaborarea cu Liga Studentilor Romani din Strainatate a fost de asemenea o experienta frumoasa. Dupa doar 6 luni de existenta LSRS numara deja peste 2’000 de membri, tineri romani educati la scolile cele mai bune din lume, care au o misiune comuna: imbunatatirea societatii si a lumii in care traim, reintoarcerea in Romania si reconstructia unui nou sistem, mai bun, modern. Nerealist, nerezonabil  si un pic nebunesc? Poate. Dar lumea nu poate evolua fara acesti nebuni frumosi.

Pentru ei am facut joburilaorizont.ro, pentru a le oferi informatii despre oportunitatile care ii asteapta „acasa”. Pentru a le transmite ca ii apreciem si ca noi credem ca ei sunt extrem de importanti pentru modernizarea Romaniei.

O alta intalnire providentiala a fost cea cu Marian Stas (multumesc Irina Anghel). Marian imi ofera in fiecare zi un exemplu de profesionalism si pasiune, este un model pentru mine si o persoana care cu siguranta imi influenteaza si imi va influenta pentru multa vreme „calea”, drumul meu catre cunoastere si mai ales auto-cunoastere. Am realizat impreuna „Professoria” anul acesta iar pentru la anul avem planuri si mai mari, proiecte care vor transforma scoala romaneasca, chiar de va fi nevoie de ani intregi pentru asta.

Sunt recunoscatoare de asemenea pentru toti oamenii frumosi pe care i-am intalnit anul acesta si care mi-au oferit enorm, fara sa stie: Alina, Diana, Simona, Dragos, Tianu, Catalin, Ovidiu, Anca, Cristian, Diana, Magda, Magda, Alexandra, Gabriela, Marius, Florin, Mihai, Ema, Eli, Alexandru… toti mi-au oferit un dar pe care nu stiu daca voi putea vreodata sa il egalez: motivatie si speranta ca lucrurile merg spre bine.

2009 a fost un an foarte bun, insa nu a fost deloc un an usor. A trebuit de asemenea sa intelegem ca faptele bune nu raman niciodata nepedepsite si a trebuit sa acceptam ca orice proiect am face, oricat de bun, bine intentionat, cu atentie implementat si cu profesionalism dus pana la capat, vor exista intotdeauna critici si contestatari, unii mai bine, altii mai rau intentionati. A fost si aceasta o lectie, din care am invatat sa selectam si sa ascultam intotdeauna criticile constructive si sa incercam sa ne imbunatatim munca.

Le multumesc de asemenea celor peste 5’600 de bursieri ai nostri care ne fac mandri in fiecare zi cu realizarile si evolutia lor.

Multumesc echipei mele, lui Toni, Christinei, Aurorei, Alexandrei, Cristinei, Dianei, Roxanei, lui Nicu, Adrianei, Sandei, tuturor voluntarilor care au muncit alaturi de noi – sunt foarte mandra de voi, de noi, si de lucrurile pe care am reusit sa le facem impreuna.

Tuturor le multumesc si le doresc un an nou frumos, plin de speranta si de dragoste.

1 Decembrie

Am primit o invitatie foarte onoranta din partea domnului Adrian Paduraru de a vorbi in seara aceasta la Radio 3net pe tema „De ce iubesc Romania?”.

Ii multumesc domnului Paduraru ca imi da ocazia sa ma gandesc cu ocazia asta la lucrurile care ma fac sa ma intorc mereu cu placere acasa din orice calatorie, care ma fac sa imi fie dor la numai doua, poate trei zile dupa ce depasesc granitele tarii.

Nu as putea spune ca iubesc insa Romania, pentru mine acest cuvant nu reprezinta aproape nimic, conceptul de „tara”, de „patrie”, este lipsit de continut fara locuitorii sai… Ii iubesc pe romani. Ei, romanii, constituie Romania mea. Nu muntii, nu lacurile, nu orasele in sine insele. Ci ei, oamenii care „sfintesc locul”, cei care impreuna, cu puterea sau slabiciunile lor, cu pasiunile sau indiferenta lor, cu energia sau blazarea lor, inseamna de fapt Romania.

Cred ca romanii sunt foarte creativi si adaptabili. Intr-o lume in care tendinta este de a pune la punct sisteme sociale extrem de eficiente si bine puse la punct, sisteme in care omul isi pierde individualitatea, romanii traiesc inca in conditii lipsite de o prea mare predictibilitate. Aceasta lipsa de predictibilitate insa te forteaza sa fii adaptabil. Nu poti supravietui intr-o lume in care regulile se schimba de la o luna la alta, cateodata de la o zi la alta, fara sa iti dezvolti puternice abilitati de adaptare. Romanii sunt creativi, pentru ca trebuie sa gaseasca mereu solutii la probleme noi cu care existenta ii confrunta.

Romanii sunt mai motivati decat altii pentru ca sunt recunoscatori pentru fiecare lucru bun care li se intampla. Nu pornim de la premisa ca ni se cuvine totul, stim foarte bine ca trebuie sa ne luptam pentru fiecare pas inainte, pentru fiecare progres. Pornim chiar cu un mic complex de inferioritate, consideram de multe ori ca iarba este mult mai verde in curtea vecinilor nostri si nu stim sa ne aparam propriile calitati si propria identitate si sa le promovam in fata altora. Sunt de multe ori surprinsa sa descopar straini care promoveaza mai mult Romania decat proprii locuitori. Pentru ca ei, strainii, sunt in stare sa vada acele trasaturi, acele calitati care ne fac unici si care ne diferentiaza de altii.

Nu as vrea sa par naiva evitand cusururile ce ii caracterizeaza de multe ori pe romani. O anume fatalitate, ne-asumarea propriei existente, a propriilor esecuri, un anume individualism care nu prea ne lasa sa ne bucuram de succesul altuia … sunt lipsuri care ne trag mult inapoi. Asteptam de multe ori ca primarul, statul, seful de la serviciu, oricine – sa ne scoata cumva din propriile limite sau din propria saracie. Nu se intampla insa asa.. Fiecare este responsabil pentru propria prosperitate, pentru propria fericire.

Romania este cu siguranta o tara in care mai sunt foarte multe lucruri de facut… foarte multe lucruri de reparat. Fiecare dintre aceste lucruri reprezinta o oportunitate. Acolo unde lucrurile sunt perfecte oamenii se alieneaza. Cand insa sistemul este imperfect, oportunitatile apar pentru ca cineva sa isi asume schimbarea, pentru ca oamenii sa isi puna mintea la contributie si sa lupte pentru schimbare.

La multi ani Romania, la multi ani romani.

studiul in tara versus studiul in strainatate

Astazi am participat la o dezbatere cu tema “Tu unde cobori? La Universitatii sau la Sorbona?”, organizata de catre Club LMT la Şcoala Superioară Comercială Nicolae Kretzulescu.

Au mai participat Marian Stas, Simona Iftimescu si Dragos Bucurenci.

A fost o dezbatere foarte interesanta, inclinata destul de mult catre a favoriza studiul in strainatate. Mi-au placut foarte mult participantii la discutie: Dragos are un stil foarte prietenos, direct dar in acelasi timp al naibii de informat, Marian este pedagogul innascut iar Simona este tanara, dinamica, extrem de implicata si pornita sa schimbe lumea.

Cateva idei care au fost vehiculate:

De ce sa pleci in strainatate?

In primul rand pentru ca universitatile din strainatate – cele aflate in topurile international – ofera o educatie de buna calitate.

Exista in acest moment doua topuri recunoscute la nivel international: QS si Shanghai.

Exista niste motive pentru care aceste universitati sunt in topuri, si pentru a le explica trebuie sa descriu mai intai care sunt criteriile de evaluare.

In cazul QS, in primul rand este vorba despre “peer evaluation”. Cu alte cuvinte, se trimite un chestionar tuturor universitatilor dintr-o anumita tara si li se cere acestora sa isi evalueze “concurentii”. Este un exercitiu foarte bun pentru ca te ajuta cumva sa te pozitionezi, sa iti stabilesti pozitia pe piata in raport cu celelalte institutii.

Este vorba apoi de evaluarea oferita de catre angajatori. Cu alte cuvinte, beneficiarii sistemului educational, cei care vor angaja absolventii “produsi” de sistemul respectiv sunt implicati in mod activ la evaluarea universitatilor.

Diversitatea este un element esential al unei universitati bune. La Harvard de exemplu, 20% dintre studenti sunt internationali. Vei avea deci colegi asiatici, afro-americani, africani, indieni, iar acest lucru te va face sa intelegi mult mai bine diversitatea, sa intelegi diferentele si punctele in comun si sa renunti la eventuale prejudecati. Te vei alege si cu multi prieteni imprastiati prin toata lumea.

Numarul de studenti per profesor este esential. La acelasi Harvard exista 1 profesor la fiecare 5 studenti si asta asigura o calitate exceptionala a actului educational. Iar profesorii nu sunt doar depozitari de informatii, ci sunt si mentori: ei te sfatuiesc atunci cand ajungi intr-un impas si te indruma atunci cand nu esti sigur care este calea cea mai buna.

Mai sunt importante desigur si articolele publicate de catre profesorii universitatii respective sau de catre alumni in reviste de specialitate si conteaza si numarul de premii Nobel primite de catre profesori sau absolventi.

 

In al doilea rand, este important sa studiezi in strainatate deoarece, in contextul unei lumi globalizate este important ca un student roman sa dobandeasca experienta unei alte civilizatii, a unei alte culturi si mentalitati.

Traim intr-o lume in care granitele se estompeaza, devin irelevante. Daca pleci in afara Romaniei vei fi uimit sa descoperi ca poti trece prin granite fara sa ti se ceara buletinul sau pasaportul. Esti pur si simplu cetatean european si ai aceleasi drepturi pe tot teritoriul Uniunii Europene. Peste un an sau doi, cetatenii romani vor avea drept de munca oriunde in spatiul european. Trebuie ca si tinerii romani sa se adapteze la aceste schimbari si la aceasta deschidere deoarece altfel nu vor fi pregatiti pentru o societate globalizata. Trebuie sa renuntam si la barierele mentale care ne impiedica sa vedem care ne sunt de fapt optiunile si cat de deschis ne este orizontul. Intr-o lume globalizata, alegerile nu se mai fac in functie de distante geografice, iar in cazul educatiei este la fel. Pur si simplu studiezi acolo unde stii sigur ca vei avea cel mai mult de castigat din aceasta experienta.

Desigur, exista anumite potentiale piedici: in primul rand sustinerea financiara pe perioada studiilor. Exista si solutii: universitatile insele ofera burse de studii, exista fundatii care acorda burse si mai exista desigur varianta unui job in timpul facultatii/masterului.

Important este sa incerci.. si mai ales, sa iti doresti foarte mult experienta.

S-a mai discutat de asemenea despre conditiile de eligibilitate pentru o astfel de bursa sau pentru orice fel de sustinere financiara pe perioada studiilor. Si aici toti vorbitorii au fost de acord: este important sa ai note bune, este important sa fii inteligent, este insa si mai important sa te uiti un pic si in jur, la comunitatea in care traiesti, si sa te implici activ in viata acesteia. Ca este vorba la apartenenta la o asociatie studenteasca, ca este vorba despre activitati de voluntariat sau internship, orice astfel de implicare este importanta pentru obtinerea unei burse.

premiile rapoartelor anuale

Ieri seara a avut loc la Crowne Plaza ceremonia de decernare a Premiilor Rapoartelor Anuale, eveniment organizat de catre Forumul Donatorilor din Romania.

Cred ca este important sa vorbesc un pic despre motivul pentru care aceasta competitie a fost lansata.

 

A realiza un raport anual nu este deloc usor. Am trecut si eu prin asta cu organizatia mea si pot sa va spun: nu este usor.

In primul rand, la inceputul unui an esti cu siguranta prins in tot felul de noi proiecte. Pornesti cu motoarele turate la maxim intr-un nou an in care fie iti consolidezi proiectele initiate in anii anteriori, fie te gandesti la noi domenii pe care sa le explorezi. Ca sa faci un raport anual pentru anul care tocmai a trecut trebuie in primul rand sa aloci resurse umane care sa lucreze la asta (sa le disloci cu alte cuvinte din proiectele la care lucrau).

Mai trebuie de asemenea sa te uiti cu un ochi extrem de auto-critic la anul care a trecut, la lucrurile pe care le-ai realizat si sa te gandesti: am fost oare eficient in ceea ce am facut? Oare am balansat cheltuielile administrative cu cele operationale cum trebuie? Oare am mers in directia cea buna, mi-am indeplinit misiunea si obiectivele? Un exercitiu care pare usor dar nu e deloc.

Last but not least trebuie sa arati transparenta in legatura cu banii pe care i-ai cheltuit. Inca avem probleme cu asta, pentru ca ni se pare mereu ca orice am comunica, oricum o sa iasa prost. Cuiva, cu siguranta o sa i se para ca am cheltuit poate prea mult iar efectele nu au fost cele mai bune. Sau poate cheltuielile de publicitate au fost mult prea mari in comparatie cu banii investiti efectiv in proiecte? Nu vrem sa se vada asta in public, nu?

A realiza un raport anual este cu siguranta un mare exercitiu de transparenta si probabil cateodata chiar de curaj.

Si totusi, in lumea civilizata, daca nu ai un raport anual, nu existi. Nimeni nu se bazeaza doar pe reclamele de la televizor sau pe comunicatele tale de presa. Raportul anual ofera o dimensiune concreta tuturor acelor concepte teoretice pe care organizatiile le declara in legatura cu dimensiunea proiectelor de responsabilitate sociala dar si in legatura cu etica, practici sanatoase si asa mai departe.

Anul acesta, in cadrul acestei competitii care initial a fost destinata doar ONG-urilor, am introdus o noua categorie: cel mai bun raport de CSR.

Cu ocazia asta am pierdut un pariu.

La o emisiune gazduita de Eli Roman, la Money Channel, am fost intrebata cate rapoarte anuale de CSR estimez ca vor fi inscrise in concurs. Plina de incredere am spus ca pariez ca vor fi cel putin 20. Ma bazam desigur pe lucrurile si proiectele pe care companiile le comunica si eram absolut sigura ca aceste proiecte sunt desigur precizate in rapoarte anuale sau macar intr-o categorie de CSR inclusa in marele raport anual al companiei respective. M-am inselat. Au fost doar 4 companii care si-au inscris raportul in concurs.

Mi s-a explicat ca marile multinationale includ proiectele facute in Romania intr-un mare raport la nivel global. Cu alte cuvinte nu exista un capitol destinat Romaniei cu cifre alocate doar aici, ci sumele sunt „agregate” la nivel international. Pacat. Sunt sigura ca publicul romanesc ar dori sa afle, chiar si din pura curiozitate statistica, care sunt de fapt sumele cheltuite pe programe de responsabilitate sociala in Romania.

Un prieten, specialist in CSR, ar spune chiar mai mult decat atat: in Romania, conceptul de responsabilitate sociala nu este inca pe deplin inteles. Firmele considera in general ca a planta niste copaci sau a sponsoriza un concert inseamna responsabilitate sociala. Este gresit. Si aici sunt total de acord: responsabilitatea sociala se refera intr-o proportie mult mai mare la lucruri legate de felul in care iti tratezi proprii angajati (felul in care ii recrutezi, felul in care comunici cu ei, felul in care ii platesti, felul in care ii pastrezi motivati) apoi se refera la felul in care iti concepi produsul, materiile prime pe care le folosesti, calitatea acestora, in aceeasi proportie responsabilitatea sociala se refera la felul in care iti tratezi clientii, felul in care raspunzi solicitarilor lor, dar si la modul de a interactiona cu partenerii de afaceri (acele practici sanatoase si morale de business) si de-abia in ultimul rand poate la actiunile in comunitatea in care iti desfasori activitatea.

Este desigur frumos sa plantezi copaci, dar daca business-ul tau este putred, angajatii nemultumiti si exploatati, partenerii de business inselati iar produsul tau ne-conform, atunci poate efortul de a planta copaci este total irelevant pentru implicarea ta in comunitate.

Anul acesta s-au inscris in competitie, dupa cum va spuneam, patru companii: Petrom, Holcim, Siveco si Unicredit. Sunt companii de apreciat pentru ca au inteles importanta unui astfel de demers. Castigator a fost Petrom, care a avut intr-adevar un raport extrem de creativ.

Sper ca in urmatorii ani numarul companiilor care realizeaza rapoarte anuale pentru Romania sa fie mult mai mare deoarece, desi asa cum precizam la inceput – a realiza un raport anual este totusi un efort, acest lucru este mai mult decat necesar in a castiga si a pastra increderea stakeholderilor tai. Iar increderea se pastreaza prin responsabilitate si transparenta.

 

Castigatorii celei de-a 8-a editii a Premiilor Rapoartelor Anuale sunt:

* Premiul pentru cel mai bun raport anual realizat de ONG-uri mari a fost castigat de Fundatia Cote si a fost inmanat de Radu Furnica, Presedinte, Leadership Development Solutions.

* Premiul pentru cel mai bun raport anual realizat de ONG-uri  medii a fost castigat de Asociatia pentru Dezvoltare Durabila ViitorPlus si a fost inmanat de Corina Vasile, director comunicare, Raiffeisen Bank Romania.

* Premiul pentru cel mai bun raport anual realizat de ONG-uri mici a fost castigat de Asociatia Evolution si a fost inmanat de Andreea Rotaru, director Fundatia Alexandrion Group.

* Premiul pentru raportul cu cea mai buna reflectare a activitatii de voluntariat a fost castigat de organizatia Caritas Eparhial si a fost inmanat de Corina Pintea, al Pro Vobis – Centrul National pentru Voluntariat, initiatorul acestui premiu.

* Premiul pentru cea mai buna reflectare a activitatii de instruire a fost castigat de ADES si a fost inmanat de Ionut Sibian director la Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile, initiatorul acestui premiu.

* Premiul Un pas spre sustenabilitate a fost castigat de Asociatia Handicapatilor Neuromotori  jud Hunedoara si a fost inmanat de Roxana Braga director la Eurosucces Consulting, initiatorul acestui premiu.

* Premiul special pentru cel mai bun raport de responsabilitate sociala a fost castigat de Petrom SA si inmanat de Tincuta Apateanu, presedinte al Forumului Donatorilor din Romania

* Diploma speciala pentru organizatii foarte mari a fost castigata de Fundatia Romana pentru Copii, Comunitate si Familie si inmanata de Romina Rosu, Provident Financial Romania.

Suma premiilor s-a ridicat la 4.300 euro.

Jurizarea rapoartelor inscrise in concurs s-a realizat de catre o echipa formata din Costel Slave – Eurosucces Consulting SRL, Andreea Rotaru – Fundatia Alexandrion, Monica Loloiu – reprezentanta Comisiei Europene in Bucuresti, Corina Printea – ProVobis, Aurelia Grigore – Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile, Emanuela Pendiuc – TVR3, Eli Roman – TMCTV, Mihaela Radulescu – membru de onoare al FDR.

tabara olimpicilor

Scuze pentru tacerea prelungita insa a inceput o perioada nebuna la fundatie.

Weekendul trecut am fost cu totii plecati in Tabara Olimpicilor, un proiect pe care il derulam in fiecare an si unde incercam sa facem cunostinta cu cei mai buni bursieri ai nostri. Anul acesta am fost impreuna la Sinaia, Hotel International si au participat 120 de bursieri – liceeni – toti cu rezultate foarte bune la olimpiade si concursuri international.

Anul trecut a fost bine, anul asta a fost extraordinar!

Cei care au participat ne-au uimit prin forta, entuziasmul si pasiunea lor. Tineri, inteligenti, dar si cu o mare dorinta de a schimba lumea.

Am avut sesiuni de training si workshopuri de comunicare dar si management al carierei. Marius si echipa For People au reusit sa dinamizeze atmosfera, sa coaguleze echipe si mai ales sa ofere noi perspective.

Cateva reactii ale participantilor:

“Pot sa zic ca acum o privesc cu nostalgie desi nu au trecut decat 28 de ore de cand am parasit Sinaia.A fost cel mai frumos lucru care mi s-a intamplat vara aceasta.
Imi amintesc prima zi in care, de emotie, nu o vedeam pe domnisoara Cristina in gara,facandu-mi semn cu mana. Apoi seara,prima activitate in aer liber.Toate acele jocuri ne stimulau lucrul in echipa chiar daca abia ne cunosteam sau…nu ne cunosteam deloc.
Intalnirea cu membrii echipei(eu am fost la echipa galbena),primul micul dejun luat impreuna,prima activitate,primele discursuri.Atatia oameni importanti ce vorbeau pe teme care in mod sigur ne interesau.
Marius…un om extraordinar.Iti multumesc pentru tot ce m-ai invatat prin ethos-ul,logos-ul si pathos-ul tau.” Cristina

  Continue reading