uniformele scolare

Am auzit recent despre proiectul domnului Cezar Preda de a reintroduce obligativitatea uniformelor scolare pentru clasele I-VIII. Fiecare scoala ar urma sa decida tipul de uniforma.


Nu e prima data cand se pune problema uniformelor (de fapt cam in fiecare an reinvie subiectul), este insa prima data cand observ un asemenea consens in favoarea unui astfel de proiect. Exista desigur cateva explicatii.

Dupa revolutie, renuntarea la uniforme a fost vazuta ca un semn al libertatii. Posibilitatea copiilor si a tinerilor de a alege felul in care se imbraca la scoala este considerata un drept asociat noii libertati castigate dupa caderea comunismului. Este o expresie a individualitatii si a unicitatii individului.

In ultima vreme insa, degradarea continua a rezultatelor elevilor romani si pierderea prestigiului scolii romanesti au inceput sa ridice o serie de intrebari legate de cauzele acestui declin.

Poate uniforma ajuta la cresterea prestigiului educatiei? Este aceasta un simbol al respectului fata de colegi/profesori si al echitatii? Continue reading

LEN – un pas inainte, doi pasi inapoi

Am fost astazi la o dezbatere organizata de catre Senatul Romaniei pe Legea Educatiei Nationale. Laudabila initiativa, mi-a parut insa rau ca invitatia nu a fost facuta mai devreme, atunci cand am fi putut noi, invitatii, avea vreun impact asupra articolelor din legea mentionata. Ni s-a spus insa la inceputul dezbaterii ca exista un singur capitol unde se mai pot face modificari, si anume la Invatamantul Universitar.

Discutiile care au durat doua ore (asadar nu au putut fi atinse toate elementele importante din lege) mi-au lasat totusi un gust amar. Am avut senzatia, la sfarsit, ca varianta din Senat a legii este mai slaba decat varianta Camerei Deputatilor. Am simtit in mod clar un regres, elemente adaugate in lege care imi aduc aminte de tarele de care incercam sa scapam.

Sa le luam pe rand:

  • Senatul a gasit de cuviinta sa reintroduca titularizarea, eliminand asadar acea parghie care ar fi permis renuntarea la profesorii slab pregatiti si pastrarea in sistem a cadrelor didactice de calitate. Aici este un articol foarte interesant despre acest subiect din care citez: „Problema cea mare e cu cei carora nu le place sau nu vor sa munceasca, cu cei care nu stiu sa comunice cu elevii, care nu se tin de treaba. Cred ca multa lume se poate ascunde sub aceasta denumire de «titular»”.

  Continue reading

antreprenoriat social in educatie – premii in carti

Antreprenorul social este “cineva care recunoaste o problema sociala si care foloseste principiile antreprenoriale pentru a organiza, crea si administra un capital de risc pentru a face schimbari sociale”, explica Roxana Damaschin-Tecu aici .

Principala diferenta dintre un business clasic si unul social este dat asadar de scopul principal al afacerii: maximizarea profitului versus rezolvarea unei probleme sociale – insa sa nu uitam ca este vorba tot de un BUSINESS.

Intr-un proiect de antreprenoriat social nu trebuie asadar niciodata sa lipseasca produsul sau serviciul vandut – partea de vanzari asigura de fapt sustenabilitatea proiectului. Cred ca exact aici avem inca vulnerabilitati: pentru ca oamenii inclinati catre cauze sociale nu au inca dezvoltata partea de „vanzari” cu tot ce implica ea: o buna cunoastere a sistemului financiar, posibilitatea de a crea un business plan, posibilitatea de a realiza un forecast financiar pe 3-5 ani, abilitatea de a realiza un studiu de piata serios, disponibilitatea de a „vinde” ceva. Modelul folosit de ONG-uri pana acum a fost de atragere de fonduri (granturi, sponsorizari) si realizarea de proiecte cu ajutorul acestor fonduri pana la epuizarea acestora, dupa care urmeaza o noua vanatoare de fonduri pentru urmatorul proiect si tot asa.

Antreprenoriatul social rezolva problema sezonalitatii proiectelor si le face auto-sustenabile pe termen lung devenind in acest fel o alternativa foarte potrivita la fundraising pe timp de criza.

Va invit asadar sa schimbam idei de afaceri sociale, si pentru ca preocuparile mele sunt in domeniul educatiei va propun sa vorbim despre antreprenoriat social in educatie.

Care sunt acele produse/servicii care ar avea cautare pe piata din Romania si care ar rezolva o problema in educatie?

Am si cateva premii pentru cele mai creative idei: 2 carti „How to Change the World” de David Bornstein si 2 exemplare din “Building Social Business” de Muhammad Yunus.

si a fost TEDx Bucuresti – 15 Octombrie 2010

TEDx Bucuresti a fost un eveniment pe care l-am asteptat cu mare nerabdare. Aveam cateva motive pentru asta. In primul rand am vrut sa vad rezultatele muncii din ultimul an ale echipei lui Carmen Oprea. Inca din prima zi in care am intalnit-o pe Carmen mi-am dat seama ca are o misiune importanta si mai ales ca poseda toate “ingredientele” ce ii vor permite sa duca aceasta misiune pana la capat. Sa aduci TED in Romania nu este usor – insa Carmen si echipa ei au facut-o intr-un mod profesionist si plin in acelasi timp de caldura si sensibilitate.

Au mai existat cateva motive pentru care am asteptat TEDx Bucuresti cu nerabdare si ele se refera la cativa dintre vorbitori de aceasta data. Radu Tatucu, masterand in Politici Publice la Harvard, bursier de-al nostru in programul Orizonturi Deschise si Ioana van Staden, cercetatoare romana care a primit in 2009 un premiu la Gala Premiilor in Educatie – ambii vorbitori la TEDx Bucuresti 2010.

In plus, atunci cand am inceput programul de leadership creativ Erisma, am aflat ca tehnicile teatrale erau inainte predate de catre Oana Pellea. Toti cei cu care am vorbit si care urmasera programul mi-au povestit despre impactul enorm pe care Oana l-a avut in vietile lor. Despre felul in care reuseste sa ii insufleteasca, sa ii molipseasca de pasiune pe cei cu care sta de vorba, despre felul in care se daruieste pe sine pana la epuizare in fiecare zi. Cum nu am mai ascultat-o pe Oana Pellea vorbind in public, eram foarte curioasa sa aflu care este secretul magnetismului si al fascinatiei care o inconjoara.

Locul conferintei a fost unul foarte bine ales: spatii luminoase si generoase ce indemnau la comunicare si schimb de idei.

Asteptarile nu mi-au fost deloc dezamagite, dimpotriva. Discursul Oanei m-a miscat pana la lacrimi… Naturalete, autenticitate, emotie, altruism, forta sunt doar cateva dintre cuvintele care ar putea-o defini. Mesajul Oanei aduce speranta si re-aseaza valorile acolo unde le este locul. Darama mituri si indeamna la reflectie. Tulbura convenientele si incurajeaza indrazneala de a fi autentic. Oana a ridicat sala in picioare si m-a facut sa imi doresc sa aud mai mult.

Radu… La interviurile pentru bursele Orizonturi Deschise, Ioana si Magda au spus ca ar fi bine daca Radu ar conduce la un moment dat Romania. Radu este echilibrat, serios, modest, sincer si un bun profesionist. Acestea nu sunt calitati ce definesc un politician din pacate asadar nu stiu ce sa spun despre o astfel de potentiala viitoare alegere…

Masterand acum la Harvard, Radu are un CV impresionant pentru un tanar de doar 28 de ani. S-a nascut la Arad, a facut facultatea la Harvard, a lucrat la World Bank si Citibank si este fondatorul uneia dintre cele mai puternice organizatii de reprezentare a studentilor romani de peste hotare: GRSP (Global Romanian Students and Young Professionals Society).

In eseul de candidatura la bursele OD Radu spunea: „Visez la o Romanie cu mult mai putina coruptie, saracie si inegalitate, cu un sistem medical si educational functional, cu un sector privat constient de importanta sustenabilitatii si capabil de a dezvolta o viziune pe termen lung. Sunt convins ca programele de master in politici publice (MPP) la Harvard Kennedy School si in administrarea afacerilor (MBA) la London Business School ma vor echipa cu o serie de cunostinte si aptitudini tehnice foarte utile pentru intoarcerea mea ulterioara in Romania si vor contribui in mod semnificativ la indeplinirea visului meu.”

Referindu-ma la prezentarea lui, Radu nu este un „spectator” ci actioneaza. Nu se asteapta ca cineva sa ii ofere un loc de munca sau oportunitati profesionale: si le creeaza. Crede in Romania si isi doreste sa fie parte din solutie si nu din probleme. Radu are un viitor stralucitor in fata si sper sa am privilegiul sa ii urmaresc cariera.

Voi continua sa scriu despre oameni care m-au inspirat la TEDx, intre timp sumarizez care sunt in viziunea mea punctele forte si punctele slabe ale evenimentului:

Puncte forte:

– locul unde s-a desfasurat conferinta

– agenda care a permis sesiuni extinse de networking

– pozitionarea scaunelor si a ecranelor a asigurat o buna vizibilitate pentru toti cei peste 500 de invitati

Puncte slabe:

– prezentatorul a facut cel putin o gafa: atunci cand l-a prezentat pe Eric Weiner a spus ceva de genul “Eric is searching for hapiness – therefore I don’t understand why he is in Romania”. A fost un comentariu nedrept ca sa nu spun nediplomatic de-a dreptul.

– limba engleza continua sa fie o bariera pentru vorbitorii romani. Am admirat-o pe Oana Pellea pentru ca a ales sa vorbeasca in limba romana, incalcand astfel regulile conferintei. A preferat sa faca asta pentru a pastra autenticitatea mesajului si sunt absolut convinsa ca acesta nu ar mai fi avut acelasi impact in limba engleza…

to be continued…

38 de miliardari americani isi vor dona jumatate din avere

Conform unei stiri de saptamana asta, 38 de miliardari americani au promis ca isi vor dona cel putin 50% din avere in scopuri caritabile. Exista chiar si o lista publica a miliardarilor filantropi.

Stirea a provocat in Romania reactii puternice. In primul rand lumea se intreaba de ce bogatii Romaniei nu fac la fel iar in al doilea rand motivele pentru un astfel de gest sunt disecate si contestate. Backgroundul donatorilor este analizat si judecat – iar acesta invalideaza imediat actul filantropic. Interese obscure, foloase ulterioare, toate sunt aruncate in fata filantropilor care au indraznit sa intre in jocul lui Buffett.

Daca este sa analizam totusi fenomenul cu un ochi obiectiv, vom vedea ca exista cateva motive care ii descurajeaza pe bogatii Romaniei sa faca acte de caritate. Iar daca vom intelege aceste motive si vom incerca sa le remediem, poate lucrurile vor arata altfel si in filantropia romaneasca.

Exista in primul rand o problema de incredere. Oamenii instariti ar dona – si ar face acest lucru constant – daca ar avea incredere ca fondurile sunt folosite intr-un mod eficient si nu pentru salarii sau cheltuieli administrative.

Lipsa de incredere afecteaza de fapt intreg sectorul neguvernamental si isi are radacinile in anii `90 cand ONG-urile apareau ca ciupercile dupa ploaie doar pentru a putea aduce in Romania masini fara taxe. Din pacate ceea ce s-a intamplat atunci a ramas atat de prezent in mentalul colectiv, incat si astazi oamenii mai cred ca fundatiile si asociatiile beneficiaza de tot felul de scutiri de taxe si impozite, lucru complet fals.

Continue reading

despre o intalnire remarcabila

Exista oameni pe care ii intalnesti din intamplare si care, pe parcursul unei ore, iti schimba viata. Te fac sa vezi lucrurile dintr-o alta perspectiva, iti dau speranta si incredere in natura umana si mai ales in puterea oamenilor de a schimba lumea.

O astfel de persoana este Jacqui Banaszynski, reporter cu o experienta de peste 30 de ani si cu un premiu Pulitzer la activ.

Atunci cand am primit invitatia de la Paul nu stiam exact la ce sa ma astept… Mi-a spus ca a organizat, impreuna cu Traian, Vlad si Cristi o intalnire cu o jurnalista, castigatoare de numeroase premii. Am acceptat invitatia pentru ca sunt din ce in ce mai preocupata de „stiinta transmiterii mesajelor”. Vreau sa invat sa scriu si sa spun lucrurile in asa fel incat ele sa aiba impact asupra oamenilor care le asculta sau citesc.

Continue reading

o alta viziune despre educatie

Lumea s-a schimbat in ultimii 20 de ani in mod evident – scolile insa nu. Programa scolara, felul in care lectiile sunt predate, intregul sistem educational sunt concepute pentru o realitate ce nu mai este de mult de actualitate.

Pentru a avea succes tinerii au nevoie de calitati pe care scoala nu le dezvolta: spirit critic, capacitate de sinteza, creativitate, comunicare eficienta si nu in ultimul rand abilitatea de a lucra in echipa.

Cum ai putea fi creativ atunci cand tot ceea ce ti se cere in fiecare zi este sa reproduci ceea ce ti-a fost „livrat” in prealabil de catre profesor? Cum poti sa dezvolti spirit critic atunci cand orice incercare de a pune sub semnul intrebarii informatiile primite este penalizata – in general nu intr-un mod prea diplomat. Cum poti invata sa lucrezi in echipa atunci cand in clasa esti tu impotriva tuturor iar goana dupa o nota mai buna nu te incurajeaza sa colaborezi?


Tony Wagner spunea in „The Global Achievement Gap” ca „pe masura ce copiii nostri petrec mai mult timp in scoala, ei isi pierd incetul cu incetul curiozitatea”.

Asta pentru la scoala nu sunt invatati sa gandeasca sau sa puna intrebari. Ei invata sa citeasca, insa nu invata sa comunice in public sau in scris. Invata sa calculeze, insa nu stiu sa interpreteze grafice sau statistici simple. Invata formule dar nu stiu sa le aplice in situatii in afara manualelor. Memoreaza nume si date la istorie insa nu ar putea sa iti explice semnificatia evenimentelor istorice.

Nu este doar problema Romaniei – este o preocupare majora pentru multe state care observa cu ingrijorare ca scoala nu pregateste cum trebuie tinerii pentru piata muncii.

Romania are insa o problema specifica ce tine de etica: toleranta la toate nivelurile fata de plagiat si furt intelectual. Elevii copiaza la examene, studentii plagiaza lucrarile de licenta (sau le cumpara gata facute), profesorii insisi plagiaza.

Exista in acest moment doua decalaje majore si care ne vor afecta cu siguranta in viitor: cel dintre copiii din mediul urban si cei din mediul rural sau apartinand minoritatilor; si cel dintre ceea ce invata copiii la scoala in general si ceea ce au nevoie sa stie pentru a avea succes in viata.

Vizitele mele in scoli si licee ma lasa de multe ori descumpanita pentru ca ma ingrijoreaza doua lucruri pe care le observ: lipsa de stralucire din ochii copiilor indiferent de subiect/materie/domeniu pe de o parte si relatia de pura subordonare si autoritate impusa prin forta dintre profesori si elevi.

Cred ca in general romanii ca natie sufera de un usor complex de inferioritate iar explicatia mea este ca acest complex este cultivat mai intai in familie si apoi in scoala unde o atitudine prea sigura de sine este imediat penalizata.

Exista doua efecte extreme ale aceste relatii de subordonare din clasa: fie elevi prea docili, dornici de a face pe plac profesorilor in detrimentul propriilor convingeri (si cred ca e evident ce fel de angajati vor fi mai tarziu) sau elevi razvratiti, cu personalitati prea puternice pentru a fi domolite.

Vorbesc desigur despre extreme – mai exista desigur elevi foarte adaptabili care reusesc sa isi pastreze atat coloana vertebrala cat si convingerile.

De fapt… cam orice discutie am putea avea despre educatie, pana la urma totul depinde in mod direct de calitatea profesorilor si de motivatia acestora. Iar calitatea nu se refera atat de mult la cantitatea informatiilor detinute ci mai ales la calitatile pedagogice pentru ca un profesor adaptat secolului XXI este mai mult un mentor si un indrumator si mai putin un „predicator”.

despre filantropie

Cristiana Grigore este o tanara desteapta si foarte frumoasa pe care am intalnit-o la inceputul acestui an la Gala LSRS. Ce remarci prima data la ea? Zambetul… Este un zambet care transmite optimism dar si o forta interioara incredibila.

Stand de vorba pe indelete cateva zile mai tarziu, am descoperit o persoana cu adevarat remarcabila. A studiat Psihologia la Universitatea Bucuresti. In timpul facultatii s-a implicat in multe proiecte de voluntariat in cadrul unor organizatii precum ASPSE, GIPIR, AIESEC. A participat apoi la crearea unei noi organizatii neguvernamentale: LEAP ce promoveaza importanta educatiei nonformale. Este membru activ al Centrului de Politici pentru Romi si Minoritati.

Cristiana studiaza acum International Education Policies and Management la Universitatea Vanderbilt din Statele Unite cu sprijinul unei burse Fulbright si are planuri mari pentru cariera sa.

Cristiana Grigore a scris un articol despre filantropie si rolul acesteia in formarea coeziunii sociale si a avut amabilitatea de a-mi da voie sa public acest articol pe blogul meu. Cred ca este o lucrare foarte bine fundamentata, ce lamureste multe concepte legate de filantropie, caritate si mai ales de motivele care stau la baza acestora.

Enjoy 🙂

Rolul filantropiei în formarea coeziunii sociale

Cristiana Grigore
Peabody College
Vanderbilt University

Universităţile, bibliotecile şi alte instituţii publice apropie oamenii. Acestea promovează binele public şi sunt deschise către orice rasă, vârstă, sex sau statut social. La orice universitate importantă precum University of Chicago, studenţii albi şi negri studiază împreună pentru examen. La bibliotecă, un avocat şi un taximetrist citesc acelaşi roman. La Carnegie Hall, o bătrână stă lângă un tânăr, ambii bucurându-se de aceeaşi muzică.

Câţi dintre aceşti oameni sunt conştienţi că astfel de instituţii sunt de multe ori rezultatul unor acte filantropice?

Această lucrare isi propune să prezinte importanţa filantropiei în crearea unei societăţi coezive. Coeziunea socială este definită ca o măsură de performanţă sau comportament, în care o societate este capabilă să supravieţuiască unei ameninţări exogene fără violenţă. (Heyneman, 2002/3) Coeziunea socială conduce la toleranţă, pace şi dezvoltarea societăţii.

Lucrarea începe cu definirea filantropiei, enumerând principalele sale caracteristici şi diferenţiind-o de alte forme de generozitate. Apoi, lucrarea explică motivele care stau la baza actelor filantropice. Mândria, vanitatea, altruismul, responsabilitatea de a ajuta societatea sunt cateva dintre ele. Filantropii au o poziţie privilegiată în cadrul societăţii; ei pot fi vazuţi ca modele care sa influenţeze pozitiv comportamentul altor oameni. Fundaţiile filantropice sunt analizate si din perspectiva medierii comunicarii dintre donatori şi beneficiari. Lucrarea continuă cu prezentarea a două forme de filantropie, filantropia patronajului şi filantropia modestiei. Lucrarea se incheie cu o discuţie asupra efectelor generale ale acestor două tipuri de filantropie asupra prosperităţii şi capitalului social.

Filantropia

Termenul „filantropie” este derivat din philanthropos, ceea ce înseamnă iubire pentru umanitate. Filantropia este definită ca „o preocupare altruistă pentru bunăstarea şi dezvoltarea oamenilor, manifestată de obicei prin donaţii de bani, proprietăţi sau activităţi către persoanele nevoiaşe, prin dotarea unor instituţii educaţionale şi spitale şi prin generozitate în alte scopuri sociale”. (Freund,1996, p.13).

Continue reading

proiectul legii educatiei

Sambata am participat la intalnirea Ministerului Educatiei cu societatea civila pe marginea proiectului noii Legi a Educatiei.

Cred ca mesajul transmis de Minister a fost unul bun si constructiv.

Este bine ca intalnirea asta a avut loc. Sunt multe organizatii neguvernamentale care realizeaza lucruri importante in “curtea” ministerului, in domeniul pastorit de acesta si care nu se simteau apreciate sau implicate prea mult in deciziile strategice referitoare la educatie. Si totusi au experienta necesara, unele lucreaza de mai bine de zece ani in educatie, cunosc sistemul si mai ales cunosc problemele de la „firul ierbii” – poate mai bine decat unii dintre guvernanti.

Intalnirea cu organizatiile neguvernamentale s-a desfasurat intr-o cu totul alta atmosfera decat celelalte – cu sindicatele sau rectorii de exemplu – si exista desigur o explicatie pragmatica pentru asta: interesele ONG-urilor nu sunt direct afectate de catre noul proiect.

As vrea sa incep cu lucrurile bune pe care le-am observat in proiect si pe care le apreciez: introducerea conceptului de educatie timpurie, creditele educationale, biblioteca scolara virtuala, „finantarea urmeaza elevul” chiar si in privat, evaluarea transcurriculara la bac, sanctionarea parintilor care nu isi trimit copiii la scoala, felul in care sunt alesi directorii de scoala (eliminand influenta politica a inspectoratelor), masteratul didactic (promovat si de noi prin Professoria), registrul matricol unic, incurajarea absolventilor care decid sa lucreze in mediul rural.

In mod evident intentiile sunt bune, si acestea se refera la depolitizarea sistemului, la stabilirea egalitatii de sanse intre rural si urban, reducerea abandonului scolar, descentralizare – toate probleme cu care se confrunta acum scoala romaneasca.

Exista desigur si lucruri care pot fi imbunatatite.

Nu inteleg de exemplu de ce trebuie sa mentionam in legea educatiei obligativitatea ca Religia sa fie disciplina scolara, parte a trunchiului comun (Art. 16). Desigur ca parintii care nu doresc ca ai lor copii sa urmeze aceste cursuri pot face cerere scrisa la director. Pentru acesti copii insa nu exista o alternativa reala, in general directorii ridica din umeri si spun parintilor ca nu au spatii/profesori care sa aiba grija de acesti copii.

Pe de alta parte nu inteleg de ce trebuie sa specificam acest lucru in lege cand nicio alta disciplina nu apare – sportul sau informatica de exemplu.

La aceasta obiectie ministrul a precizat ca obligativitatea mentionarii religiei ca disciplina scolara apare in Constitutia Romaniei.

Intr-adevar, in Constitutie este precizat:

Articolul 32 Dreptul la invatatura

(7) Statul asigura libertatea invatamantului religios, potrivit cerintelor specifice fiecarui cult. In scolile de stat, invatamantul religios este organizat si garantat prin lege.

Eu tot mai cred ca poate fi cu succes inlocuita cu „istoria religiilor” sau elemente de etica/morala pentru a reflecta cu adevarat toleranta si deschidere.

Departajarea real/uman la licee mi se pare de asemenea anacronica. Persista ideea ca „cei mai destepti” merg la real, iar ceilalti merg la uman. Total fals. Pe de alta parte daca sunt pasionat de limbi straine asta nu inseamna ca nu sunt pasionat si de matematica … sau de informatica.

O colega participanta la intalnire de la Salvati Copiii a facut apel la „dreptul la opinie al copilului”. Drept complet ignorat in mult prea multe cazuri.

Curriculumul national la liceu de exemplu este 70% stabilit la nivel national iar 30% este la decizia scolii. Nu apare inca nimic despre curriculum la alegerea elevului. Este adevarat ca inca multi parinti si destul de multi profesori considera ca elevii „nu sunt in stare” sa faca propriile alegeri insa acest lucru este fals si contraproductiv. Lipsa asta de incredere face ca tinerii sa fie confruntati cu propriile alegeri abia la sfarsitul liceului cand gasesc extraordinar de dificil de ales facultatea de urmat.

Consider ca cel putin in ultimii ani de liceu ar trebui ca cel putin 20% din curriculum sa fie la alegerea elevului. Asta inseamna cu adevarat descentralizare curriculara si este o decizie cu efecte mult mai profunde in dezvoltarea emotionala dar si profesionala a tinerilor, ca sa nu mai vorbim despre motivatia lor.

Admiterea la liceu. In noul proiect de lege, se aloca 70% portofoliului educational (media de absolvire a invatamantului obligatoriu si media la probele de la evaluarea nationala de la sfarsitul clasei a 9-a) si 30% nota obtinuta la disciplina de admitere stabilita de liceu.

Opinia mea este ca trebuie lucrat la procente un pic. 70% pentru portofoliul educational poate fi prea mare in conditiile in care: 1) notele la gimnaziu in mediul rural se dau mult mai generos decat in urban; 2) portofoliul va contine destule detalii subiective si 3) inteleg ca vor conta toate diplomele si certificatele obtinute de catre copil pana in momentul respectiv, iar eu cunosc tentatia multor parinti de a-si impinge copiii de la spate pentru a participa la zeci de concursuri mai mult sau mai putin relevante, organizate de catre stat sau de catre tot felul de alte organizatii. Numai noi primim la fundatie dosare continand zeci si zeci de diplome si cand stiu ca este vorba despre copii de 14 ani… nu mi se pare chiar OK.

Am abordat la intalnirea cu ministerul si problema celor 2%. Exista organizatii extraordinare cum ar fi SMURD sau Hospice Casa Sperantei care au ajutat mii de persoane cu fondurile obtinute din campaniile pentru 2% din impozitul pe venit. Nu este corect si nu este moral ca un parinte sa aiba de ales intre a directiona cei 2% catre propriul copil sau catre o organizatie neguvernamentala.

Internationalizarea sistemului educational romanesc este o alta problema ce trebuie rezolvata. Tarile din jurul nostru au strategii foarte coerente si puternice pentru atragerea studentilor straini. Pentru ca asta aduce numeroase avantaje: mai multi bani din taxe, asigurarea diversitatii si a experientei internationale. Cred ca universitatile romanesti ar trebui sa fie mult mai active in asigurarea unor programe serioase pentru studentii straini: incepand de la programe in limba engleza pana la asigurarea cazarii si a integrarii cu succes a acestora.

Pe la sfarsitul legii, in articolul 306 apare prevederea conform careia „un post public de televiziune si un post public de radio vor fi dedicate exclusiv educatiei. E desigur un lucru bun dar, avand in vedere ca deschiderea unei noi televiziuni costa milioane de EUR, sper ca vor fi evaluate canalele deja existente iar una dintre ele va fi regandita pentru a dezvolta doar proiecte si programe educationale.