Apelăm la atenţia şi bunăvoinţa dvs. într-o problemă de primă importanţă în ceea ce priveşte educaţia în general şi informarea publicului românesc cu privire la adevărurile ştiinţifice în special. Sperăm ca demersul nostru să vă trezească interesul iar prezentarea proiectului să vă câştige sprijinul în acest război prea mare pentru a-l putea înfrunta singuri. În cazul în care veţi avea amabilitatea de a ne pune la dispoziţie o adresă de mail personală, vom fi în măsură să vă trimitem un fisier pdf. conţinând prezentarea amănunţită a proiectului muzeal.

Vă trimitem aceast mesaj în speranţa că poziţia pe care o deţineţi în cadrul Fundaţiei Dinu Patriciu ar fi în măsură să ne deschidă porţile unei colaborări extrem de necesare şi binevenite în vederea înfiinţării unui muzeu dedicat evoluţiei omului, primul de acest fel din România, intitulat „Muzeul descendenţei – O epopee a speciei umane”. Pentru a justifica această iniţiativă este necesară o scurtă introducere în context.

Trăim în România, o ţară care deşi este integrată în Uniunea Europeană din 2007 se află înafara ei din multe puncte de vedere. Un raport al Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială Bucureşti, coordonat de sociologul Lazăr Vlăsceanu, arată faptul că publicul românesc are unul din cele mai mari deficite de cunoaştere ştiinţifică din Europa. Studiul a fost efectuat în perioada iulie – septembrie 2009 pe un eşantion de 1.161 de persoane de peste 18 ani, la nivel naţional, folosindu-se metoda interviului faţă în faţă pe baza unui chestionar structurat. Dacă în ţări precum Danemarca, Franţa, Marea Britanie sau Olanda procentul celor care puteau fi consideraţi “alfabetizaţi ştiinţific” este de aproximativ 17%, în România procentul ajunge undeva la 1%, au constatat autorii studiului.

Însă publicul românesc adult este unul din cele mai religioase şi superstiţioase din Europa. Încrederea în pseudo şi para-ştiinţe este la un nivel ridicat iar atitudinea pozitivă faţă de ştiinţă şi faţă de dezvoltările ei este doar la nivel declarativ, această atitudine fiind prea puţin bazată pe cunoaştere şi pe adeziunea în cunoştinţă de cauza faţă de valorile şi realizările ştiinţifice. Documentul citat indică faptul că cel puţin unul din trei români, prin răspunsurile date la întrebările puse, probează a fi: creaţionist, geocentrist şi cu cunoştinţe precare de genetică, fizică sau medicină.

Conform datelor din 2005, România se află pe locul 24 din 29 de ţări europene (EU29), în ceea ce priveşte nivelul stocului public al cunoaşterii ştiinţifice. Media răspunsurilor corecte a fost, în 2005, de 5-6 răspunsuri corecte din 13 întrebări. Indicele mediu de cunoaştere ştiinţifică avea în 2005 o valoare de 7,7 în EU 29, ceea ce înseamnă că în restul ţărilor UE cunoaşterea ştiinţifică era în medie cu 38% mai bună decât în România.

Cunoştinţele românilor în domeniul medicinii şi geneticii sunt sărace: 34% nu cunosc că genele tatălui sunt cele care influenţează sexul copilului nou-născut.

Cele mai mari scoruri s-au înregistrat la întrebările despre provenienţa oxigenului (89% răspund corect că este produs de plante) şi peste 79% răspund corect la întrebarea privind mişcarea permanentă a continentelor. Chiar dacă sunt majoritari cei care răspund că Pământul se învârte în jurul Soarelui (52%), este remarcabil faptul că pentru 42% dintre români Soarele se învârte în jurul Pământului. 36% dintre cei chestionaţi consideră că afirmaţia “Fiinţele umane, aşa cum le cunoaştem noi azi, au evoluat din specii străvechi de animale” este una falsă.

Acelaşi studiu se opreşte şi asupra unui alt aspect, respectiv acela al credinţei religioase şi a superstiţiilor.

Conform studiului, cu cât credinţa religioasă este mai puternică şi practicile religioase mai frecvente, cu atât este mai mare probabilitatea ca stocul individual de cunoaştere ştiinţifică să fie mai sărac. Astfel, patru din cinci români cred că Dumnezeu a creat toate fiinţele, aşa cum sunt ele astăzi. De asemenea, 55% raspund cu “da”, “nu ştiu” sau “nu răspund” la întrebarea: “Primele fiinţe umane au trăit în aceeaşi perioadă cu dinozaurii?”

20% dintre românii chestionaţi consideră că Pământul se învârte în jurul Soarelui într-un interval de 30 de zile, iar 33% nu ştiu ori nu răspund la întrebare.

Acelaşi studiu mai arată că România se situează pe primele locuri în Europa în ceea ce priveşte încrederea populaţiei în para sau pseudoştiinţe, în horoscop sau în numere norocoase. În general, proporţia celor superstiţioşi este mare, dar nu mai mare decât în alte ţări europene.

Tot studiul realizat de Facultatea bucureşteană arată că aceia care au un nivel crescut al credinţei religioase au mai degrabă atitudini defavorabile faţă de ştiinţă şi că acelaşi lucru este valabil şi în cazul celor care locuiesc în mediul rural. În schimb, un nivel ridicat de educaţie şcolară şi un grad înalt de cunoaştere ştiinţifică generează o atitudine favorabilă faţă de cunoaşterea ştiinţifică, mai spune raportul. Trei sferturi dintre români consideră că ştiinţa le schimbă viaţa prea repede.

59% dintre români cred că ne bazăm viaţa prea mult pe ştiinţă şi prea puţin pe credinţă şi numai 33% consideră că ceea ce spune Biserica este, uneori, greşit.

Trebuie menţionat faptul că pe teritoriul României (238 391 km²), în anul 2009 existau 19.490 lăcaşuri de cult, dintre care 14.574 de biserici ortodoxe, numărul de spitale ridicându-se la numai 425, în timp ce şcolile sunt în număr de 4.700 la o populaţie de 21.904.551 locuitori.

Studiul pomenit mai sus arată faptul că 78% dintre cei intervievaţi consideră că există miracole, fenomene ce nu pot fi explicate de ştiinţă, 56% dintre repondenţi cred că există oameni posedaţi de diavol şi 55% dintre aceştia sunt convinşi că ştiinţa greşeşte când contrazice scrierile religioase.

Toate aceste informaţii conturează un peisaj descurajator din punct de vedere educaţional. De aceea situaţia trebuie schimbată în mod radical, însă clasa politică românească pare mai preocupată de capitalul electoral decât de finanţarea sistemului educaţional românesc, al cărui buget va fi redus la sub 2% din PIB în 2012.

În România, în ultimii 20 ani, s-au desfiinţat peste 21.000 de unităţi de învăţămînt – echivalent cu dispariţia a patru şcoli în fiecare zi a fiecărui an. În aceste condiţii nu este de mirare faptul că mare parte din români nu au cunoştinţe elementare despre ştiinţă şi nici faptul ca în anul 2011 numai 44.47% dintre absolvenţii de liceu români au trecut examenul de Bacalaoreat.

Şi totuşi mai există o speranţă. Chiar dacă se observă tendinţa de a crede mai degrabă în religie decât în ştiinţă, 81% dintre români cred că Guvernul ar trebui să sprijine cu bani cercetarea ştiinţifică. Acest lucru demonstrează o oarecare deschidere către a şti, o deschidere care aşteaptă doar ocazia de a fi fructificată.

Având în vedere situaţia prezentată mai sus, singura soluţie pentru a iniţia proiecte cultural-ştiinţifice viabile stă în mâna ONG-urilor şi a celor interesaţi direct în lupta împotriva ignoranţei şi a inculturii. Este mai posibil ca ajutorul şi sprijinul să vină de peste hotarele ţării şi de la investitorii privaţi decât din partea Statului Român.

În numele cunoaşterii, proiectul nostru muzeal îşi propune să popularizeze teoria evoluţiei mai ales în rândul elevilor şi studenţilor, viitorul acestei ţări, care merită şansa unei accesibilităţi mai ample şi mai facile la informaţiile privind cele mai recente descoperiri în domeniul ştiinţific, primind astfel o viziune mai raţională şi mai rezonabilă cu privire la lumea înconjuratoare.

Pentru orice început este necesar un impuls, iar ştiinţa şi beneficiile cunoaşterii trebuie răspândite cu orice mijloace. Încă de la începuturile umanităţii datoria de căpătâi a omului este aceea de a împărtăşi zestrea informaţională pe care o posedă cu semenii săi. Vă prezentăm acest proiect în speranţa că va trezi interes şi vă va convinge că participarea la cauza noastră este o idee demnă de luat în calcul.

Proiectul nostru se află sub atenţia Asociaţiei Secular Umaniste din România. Însă intentionăm să forţăm demararea proiectului câştigând interesul şi sprijinul mai multor sponsori şi asociaţii din ţară şi străinătate.

Echipa noastră, pe lângă un grup de paleo-artişti specializaţi în anatomie comparată, conţine şi profesori universitari care vor coordona activitatea artistică si se vor asigura că informaţia ştiinţifică prezentată este adaptată la actualitate.

Suntem deschişi către orice sugestie şi colaborare care ne-ar putea aduce mai aproape de ţelul nostru. Ne-am bucura foarte mult dacă aţi lua legătura cu ASUR pentru mai multe informaţii în cazul în care sunteţi interesată să aflaţi mai multe detalii.

Încheiem acest apel cu un citat enunţat de Michelangello Buonarroti:

“Cel mai mare pericol pentru cei mai mulţi dintre noi stă nu în faptul că ţintim prea sus şi nu reuşim să ajungem până acolo, ci în faptul că ne fixăm ţelul prea jos şi că îl atingem”

Vă mulţumim anticipat pentru timpul şi atenţia acordate! Aşteptăm cu nerăbdare răspunsul dvs.

Cu respect, Echipa “Muzeul Descendenţei”.

Dar cred ca alaturi de idei care sa ne faca imaginatia sa run away with us, ceea ce este important, mi se pare la fel de important sa ne gandim la aspectele concrete: cine suporta si in ce forma costurile de implementare la scara larga a acestor modificari? cum ne asiguram ca copii din medii dezavantajate ajung sa continue scoala dupa 14 ani? ce facem in rural, unde distributia de venituri este mult mai comprimata decat in urban, si copiii din rural fata de urban sunt substantial mai saraci?

Multumesc pentru incercarea de a porni dezbatere. Sper ca ni se vor alatura mai multi in timp.

De pilda, de ce marimea scolii – si nu a clasei, de pilda – conteaza?
De asemenea, sunt copiii de 14-19 ani suficient de educati pentru a fi directionati catre anume ‘industrii’? Si ce ar face coach-ul personal?
Daca dorim ca tinerii nostri sa devina mana de lucru valoroasa pe piata muncii, de ce nu fac placement-uri si apprenticeships?
Si cum faci apprenticeships in domenii umaniste? Sau acestea nu ar fi cultivate pentru ca nu sunt vandabile? La fel si astrofizica si multele stiinte sociale, gen gender studies, film studies?

Si paradigma aceasta LEGO (cum i se spune in literatura) – investim in copii sa fie generatia care sa ne asigure progresul economic maine prin participarea profitabila pe piata muncii – este cea care ar trebui sa stea la baza unui sistem de invatamant? Adica in ce masura exista consens ca educatia, mai ales obligatorie, trebuie sa fie pentru producerea mainii de lucru si copiii nostri sunt viitori muncitori (nu persoane, nu cetateni, nu clienti etc.)?

Eu cred că oamenii sunt în mod natural reticenți la schimbare și la nou, mai ales atunci când nu o înțeleg. Comunicarea poate să rezolve asta.

Dar ce n-am văzut eu mai sus este cum stau cu acreditarea. Adica, sunt echivalate în vreun fel studiile, sau cum se întâmplă reintrarea în circuitul tradițional de educație?

Daca va fi doar impusa – atunci va fi respinsa.

Problema a 2-a este cea de design. Daca obligi copii sa vina la scoala cu sacou negru in mijlocul verii vei avea probeleme. Perfect ar fi: sacou, pantaloni lungi, pantaloni scurti sau 3/4, tricou polo in vreo 3 variante de culoare, fusta si tricouri cambrate pentru fete.