Avem nevoie de o nouă Lege a educației?

tired-studentCare este starea sistemului acum:

Rata părăsirii timpurii a studiilor este încă foarte mare, de 17-18%[1] în ultimii ani în condițiile în care țintele Europa 2020 sunt de 10% pentru acest indicator. Vorbim așadar despre sute de mii de români care nu au absolvit nici măcar cele 10 clase obligatorii.

În fiecare an, aproximativ jumătate dintre elevii care dau examenul de Bacalaureat nu reușesc să promoveze, iar ceea ce se întâmplă cu acești tineri fără calificare și fără abilități care să le permită integrarea pe piața muncii nu este măsurat pe deplin în statistici. Ceea ce este sigur este că eșecul lor afectează atât familiile lor cât și întreaga societate.

Școala profesională necesită investiții importante și o strânsă cooperare cu factorii economici pentru a deveni o alternativă reală, dezirabilă la învățământul teoretic. Apropos de școala profesională, mi-aș dori totuși să mergem mai departe decât să țintim pregătirea timp de 3 ani pentru meserii care se învață de altfel într-o lună prin cursuri de calificare. Articolul din linkul de mai devreme mi-a adus aminte de o declarație a unui om de afaceri olandez care mi-a spus, acum câțiva ani, că avantajul nostru competitiv, ca țară, este că furnizăm forță de muncă ieftină.

Rezultatele elevilor români la teste internaționale precum PISA[2] sunt slabe tocmai pentru că aceste evaluări măsoară felul în care elevii pot să aplice în practică informațiile teoretice pe care le învață la școală. Este dificil să reușești să faci acest lucru atunci când învățământul este teoretic iar învățarea se bazează pe memorare, nu pe aplicarea în practică a informațiilor.

În doar 4 ani, numărul studenților înscriși la facultățile din România a suferit o cădere dramatică, de peste 50%, o scădere fără precedent și care ar trebui să ne îngrijoreze. Această scădere este cauzată atât de provocările cu care se confruntă sistemul educațional preuniversitar, cât și de lipsa de corelare a ofertei universităților cu cerințele pieței muncii. Această scădere vine în contextul în care doar 18% din totalul angajaților din România au studii universitare[3] versus 40% ținta europeană.[4]

Deși provocările și nevoile sunt foarte mari, totuși bugetul alocat de România educaţiei este cel mai mic din Uniunea Europeană. Doar 3,4% din Produsul Intern Brut, în timp ce în alte state investesc chiar și 8%[5]. Când vorbim despre investiția publică în educație, nu este vorba doar despre bugete, ci despre un mesaj puternic pe care instituțiile statului îl transmit către opinia publică – acela că educația este importantă pentru noi ca Stat și că suntem dispuși să investim bani, efort, timp pentru a îmbunătăți starea de fapt.

Revenind la contextul noii legi a educației, acest demers trebuie pornit având în minte și în conștiință elevul, studentul și nevoile acestora.

  1. Elevii și studenții au nevoie de cadre didactice bine pregătite și motivate, profesori plătiți la un nivel decent dar în același timp atent selecționați și evaluați. În acest context ar trebui să inițiem o dezbatere publică despre sistemul de selecție și pregătire inițială a cadrelor didactice pentru a ne apropia de ceea ce se întâmplă în sistemele performante, unde oamenii sunt factorul cel mai important în succesul unei instituții de invățământ.

Cum atragem absolvenții cei mai buni către o carieră didactică? Cum îi pregătim – atât teoretic, cât și practic, pentru ca ei să devină adevărați mentori pentru noile generații? Cum îi motivăm pentru ca ei să vină cu drag la școală și să investească trup și suflet în slujba lor nobilă? Acestea sunt întrebări importante cărora noua lege a educației trebuie să le ofere răspunsuri.

  1. Copiii au nevoie să înțeleagă ceea ce se predă la școală și mai ales să înțeleagă de ce trebuie să învețe unele lucruri – care este aplicabilitatea cunoștințelor în viața reală, de zi cu zi. Pentru asta este necesară o regândire atât a planurilor cadru, a programelor școlare cât și a metodelor didactice.
  2. Elevii români trebuie să aibă acces egal la oportunități educaționale, indiferent de mediul de proveniență iar pentru realizarea acestui deziderat trebuie sa investim în mediul rural și să sprijinim categoriile defavorizate. Trebuie să ne îndreptăm atenția cu prioritate către copiii și tinerii din mediul rural – în acest moment doar 25% dintre ei ajung să termine un liceu și doar 2% o facultate[6], această realitate demonstrând în fapt inechitatea sistemului educațional.
  3. Infrastructura este de asemenea importantă așadar sunt necesare investiții în școli moderne, cu laboratoare și echipamente necesare studiului. În acest sens, parteneriatele public-privat și atragerea agenților economici către sprijinirea învățământului ar putea să aducă infuziile de capital atât de necesare, pe lângă finanțarea de bază acordată de stat.

 

Este evident că aceste lucruri nu pot fi implementate rapid, pe termen scurt. Însă orice lege a educației care nu stabilește măcar premisele schimbării este doar o lege “intermediară” care sporește și mai mult instabilitatea sistemului și așa vlăguit de prea multe modificări care nu au schimbat de fapt nimic.

Avem nevoie de o viziune pentru viitor și de decizii strategice în privința direcției pe care dorim să pornim împreună – viziune care să nu mai fie schimbată la fiecare nouă guvernare.

Ce ar trebui să știe și să facă un proaspăt absolvent peste 5 – 10 ani, pentru a avea succes pe piața muncii? Care sunt abilitățile și competențele cu adevărat importante pentru societatea viitorului în care copiii noștri vor trăi? Cum putem flexibiliza educația pentru ca ea să țină pasul cu evoluțiile pieței muncii? Întrebări importante la care suntem datori să răspundem.

 

[1] http://www.caleaeuropeana.ro/comisia-europeana-eurostat-rata-abandon-scolar-romaniascadere-mult-peste-media-ue/

[2] http://www.hotnews.ro/stiri-esential-16124454-publicat-rezultatele-testelor-pisa-2012-romania-ocupa-locul-45-matematica.htm

[3] http://www.mediafax.ro/economic/ins-83-6-la-suta-din-populatia-ocupata-a-romaniei-lucreaza-in-sectorul-privat-14184792

[4] http://ec.europa.eu/europe2020/pdf/themes/28_tertiary_education.pdf

[5] http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/File:Public_expenditure_on_education,_2010_(1)_(%25_of_GDP)_YB14.png

[6] http://edu.presidency.ro/upload/raport_edu.pdf – pag. 8

antreprenoriat social in educatie – premii in carti

Antreprenorul social este “cineva care recunoaste o problema sociala si care foloseste principiile antreprenoriale pentru a organiza, crea si administra un capital de risc pentru a face schimbari sociale”, explica Roxana Damaschin-Tecu aici .

Principala diferenta dintre un business clasic si unul social este dat asadar de scopul principal al afacerii: maximizarea profitului versus rezolvarea unei probleme sociale – insa sa nu uitam ca este vorba tot de un BUSINESS.

Intr-un proiect de antreprenoriat social nu trebuie asadar niciodata sa lipseasca produsul sau serviciul vandut – partea de vanzari asigura de fapt sustenabilitatea proiectului. Cred ca exact aici avem inca vulnerabilitati: pentru ca oamenii inclinati catre cauze sociale nu au inca dezvoltata partea de „vanzari” cu tot ce implica ea: o buna cunoastere a sistemului financiar, posibilitatea de a crea un business plan, posibilitatea de a realiza un forecast financiar pe 3-5 ani, abilitatea de a realiza un studiu de piata serios, disponibilitatea de a „vinde” ceva. Modelul folosit de ONG-uri pana acum a fost de atragere de fonduri (granturi, sponsorizari) si realizarea de proiecte cu ajutorul acestor fonduri pana la epuizarea acestora, dupa care urmeaza o noua vanatoare de fonduri pentru urmatorul proiect si tot asa.

Antreprenoriatul social rezolva problema sezonalitatii proiectelor si le face auto-sustenabile pe termen lung devenind in acest fel o alternativa foarte potrivita la fundraising pe timp de criza.

Va invit asadar sa schimbam idei de afaceri sociale, si pentru ca preocuparile mele sunt in domeniul educatiei va propun sa vorbim despre antreprenoriat social in educatie.

Care sunt acele produse/servicii care ar avea cautare pe piata din Romania si care ar rezolva o problema in educatie?

Am si cateva premii pentru cele mai creative idei: 2 carti „How to Change the World” de David Bornstein si 2 exemplare din “Building Social Business” de Muhammad Yunus.

si a fost TEDx Bucuresti – 15 Octombrie 2010

TEDx Bucuresti a fost un eveniment pe care l-am asteptat cu mare nerabdare. Aveam cateva motive pentru asta. In primul rand am vrut sa vad rezultatele muncii din ultimul an ale echipei lui Carmen Oprea. Inca din prima zi in care am intalnit-o pe Carmen mi-am dat seama ca are o misiune importanta si mai ales ca poseda toate “ingredientele” ce ii vor permite sa duca aceasta misiune pana la capat. Sa aduci TED in Romania nu este usor – insa Carmen si echipa ei au facut-o intr-un mod profesionist si plin in acelasi timp de caldura si sensibilitate.

Au mai existat cateva motive pentru care am asteptat TEDx Bucuresti cu nerabdare si ele se refera la cativa dintre vorbitori de aceasta data. Radu Tatucu, masterand in Politici Publice la Harvard, bursier de-al nostru in programul Orizonturi Deschise si Ioana van Staden, cercetatoare romana care a primit in 2009 un premiu la Gala Premiilor in Educatie – ambii vorbitori la TEDx Bucuresti 2010.

In plus, atunci cand am inceput programul de leadership creativ Erisma, am aflat ca tehnicile teatrale erau inainte predate de catre Oana Pellea. Toti cei cu care am vorbit si care urmasera programul mi-au povestit despre impactul enorm pe care Oana l-a avut in vietile lor. Despre felul in care reuseste sa ii insufleteasca, sa ii molipseasca de pasiune pe cei cu care sta de vorba, despre felul in care se daruieste pe sine pana la epuizare in fiecare zi. Cum nu am mai ascultat-o pe Oana Pellea vorbind in public, eram foarte curioasa sa aflu care este secretul magnetismului si al fascinatiei care o inconjoara.

Locul conferintei a fost unul foarte bine ales: spatii luminoase si generoase ce indemnau la comunicare si schimb de idei.

Asteptarile nu mi-au fost deloc dezamagite, dimpotriva. Discursul Oanei m-a miscat pana la lacrimi… Naturalete, autenticitate, emotie, altruism, forta sunt doar cateva dintre cuvintele care ar putea-o defini. Mesajul Oanei aduce speranta si re-aseaza valorile acolo unde le este locul. Darama mituri si indeamna la reflectie. Tulbura convenientele si incurajeaza indrazneala de a fi autentic. Oana a ridicat sala in picioare si m-a facut sa imi doresc sa aud mai mult.

Radu… La interviurile pentru bursele Orizonturi Deschise, Ioana si Magda au spus ca ar fi bine daca Radu ar conduce la un moment dat Romania. Radu este echilibrat, serios, modest, sincer si un bun profesionist. Acestea nu sunt calitati ce definesc un politician din pacate asadar nu stiu ce sa spun despre o astfel de potentiala viitoare alegere…

Masterand acum la Harvard, Radu are un CV impresionant pentru un tanar de doar 28 de ani. S-a nascut la Arad, a facut facultatea la Harvard, a lucrat la World Bank si Citibank si este fondatorul uneia dintre cele mai puternice organizatii de reprezentare a studentilor romani de peste hotare: GRSP (Global Romanian Students and Young Professionals Society).

In eseul de candidatura la bursele OD Radu spunea: „Visez la o Romanie cu mult mai putina coruptie, saracie si inegalitate, cu un sistem medical si educational functional, cu un sector privat constient de importanta sustenabilitatii si capabil de a dezvolta o viziune pe termen lung. Sunt convins ca programele de master in politici publice (MPP) la Harvard Kennedy School si in administrarea afacerilor (MBA) la London Business School ma vor echipa cu o serie de cunostinte si aptitudini tehnice foarte utile pentru intoarcerea mea ulterioara in Romania si vor contribui in mod semnificativ la indeplinirea visului meu.”

Referindu-ma la prezentarea lui, Radu nu este un „spectator” ci actioneaza. Nu se asteapta ca cineva sa ii ofere un loc de munca sau oportunitati profesionale: si le creeaza. Crede in Romania si isi doreste sa fie parte din solutie si nu din probleme. Radu are un viitor stralucitor in fata si sper sa am privilegiul sa ii urmaresc cariera.

Voi continua sa scriu despre oameni care m-au inspirat la TEDx, intre timp sumarizez care sunt in viziunea mea punctele forte si punctele slabe ale evenimentului:

Puncte forte:

– locul unde s-a desfasurat conferinta

– agenda care a permis sesiuni extinse de networking

– pozitionarea scaunelor si a ecranelor a asigurat o buna vizibilitate pentru toti cei peste 500 de invitati

Puncte slabe:

– prezentatorul a facut cel putin o gafa: atunci cand l-a prezentat pe Eric Weiner a spus ceva de genul “Eric is searching for hapiness – therefore I don’t understand why he is in Romania”. A fost un comentariu nedrept ca sa nu spun nediplomatic de-a dreptul.

– limba engleza continua sa fie o bariera pentru vorbitorii romani. Am admirat-o pe Oana Pellea pentru ca a ales sa vorbeasca in limba romana, incalcand astfel regulile conferintei. A preferat sa faca asta pentru a pastra autenticitatea mesajului si sunt absolut convinsa ca acesta nu ar mai fi avut acelasi impact in limba engleza…

to be continued…

despre finantarea educatiei

“Din pacate, in ultimii ani, performantele noastre educationale si-au pierdut stralucirea. Parintii se plang de calitatea in scadere a educatiei pe care o primesc copiii lor. Multi sunt chiar ingrijorati de punerea in pericol a integritatii fizice a copiilor lor. Profesorii se plang ca atmosfera in care li se cere sa predea, nu este, deseori, favorabila educatiei. Un numar tot mai mare de profesori se tem pentru siguranta lor fizica, chiar si in clase. Contribuabilii se plang de costuri tot mai mari. Gasesti cu greutate o persoana care sa considere ca scolile noastre ofera instrumentele necesare pentru a face fata problemelor vietii.”

Ai presupune ca este o opinie despre sistemul educational romanesc actual. Si totusi este un fragment din cartea “Free to Choose” scrisa de catre Milton si Rose Friedman in 1980.

Friedman porneste de la premisa ca educatia publica sufera din cauza centralizarii si controlului guvernamental excesiv. Pentru educatie, aceasta “boala” a luat forma tagaduirii controlului multor parinti asupra tipului de educatie pe care o primesc copiii lor. Autoritatea a trecut de partea guvernului, a ministerului, a inspectoratelor.

Pe masura ce lucrul acesta se intampla, rolul parintilor scade.
Si cred ca acest lucru este evident si la noi – parintii sunt in marea lor majoritate total absenti din procesul decizional la nivelul scolii.
Mai departe Friedman face o paralela intre lumea corporatiilor si scoala – comparatie care porneste cred eu de la principii foarte valabile. „Daca un consumator (in cazul nostru elevul) este liber sa aleaga, o intreprindere (scoala) se poate dezvolta numai daca produce o marfa (oferta educationala, programul scolar) pe care, fie datorita pretului, fie datorita calitatii, consumatorul o cere”. Cu pretul e tricky (vezi Spiru Haret), cand e vorba despre calitate insa sunt perfect de acord.

Cand este vorba despre educatie, parintii cu venituri mari isi pastreaza libertatea de a alege. Ei au posibilitatea de a-si trimite copiii la cele mai bune scoli, chiar daca asta inseamna a plati mai mult – si asta inseamna de asemenea si a plati dublu: o data prin taxe si impozite pentru a sustine sistemul de stat si apoi prin taxele scolare la scolile private alese. Cea mai rea situatie este la parintii cu venituri mici insa – care au extrem de putine variante de a alege cu adevarat felul in care se desfasoara educatia propriilor copii.

Singura lor posibilitate este de a incerca sa influenteze autoritatile care se ocupa de scoala respectiva, sarcina extrem de dificila si cu rare exemple de succes.

Friedman pledeaza de fapt pentru un mult mai puternic control al parintilor asupra educatiei copiilor lor. Si propune un model de vouchere educationale – ce ar lua controlul din mana birocratilor si l-ar plasa la parinti.

Sa presupunem ca fiecare parinte primeste un voucher – o bucata de hartie rascumparabila la o anumita valoare daca si numai daca este folosita pentru a plati scolarizarea copilului. Acest voucher ar avea o valoare foarte clar precizata, standardizata… Sa spunem 1’000 EUR. Parintii au libertatea totala de a alege scoala (de stat sau privata) si de a plati studiile copilului folosind acest voucher.

Aceasta ar da fiecarui parinte o mai mare posibilitate de a alege si in acelasi timp ar face ca scolile de stat sa concureze cu cele private pentru atragerea cat mai multor elevi posesori de vouchere valorice.

In prezenta lege a educatiei apare principiul „resursa financiara urmeaza elevul”. Conform acestui principiu, alocatia bugetara aferenta unui elev se transfera la unitatea de invatamant la care acesta invata.

Este clar un pas inainte care poate influenta pozitiv calitatea educatiei. Deosebirea fata de sistemul de vouchere este controlul si fluxul banilor. Faptul ca parintele are efectiv in mana voucherul poate sa il determine sa se implice mai mult in decizia privind educatia propriului copil, se va simti probabil mult mai puternic in negocierea ofertei educationale.

Mai exista multe elemente inovative in noua lege si voi incerca sa le abordez rand pe rand in urmatoarele articole.

vacanta

Am reusit in sfarsit sa imi programez o saptamana de vacanta.

Am facut-o cu un usor sentiment de vinovatie, recunosc, pentru ca se intampla foarte multe lucruri la fundatie, multe proiecte sunt in derulare iar eu am senzatia ca fug. Dar am nevoie de aceasta pauza, am nevoie de putin soare, aer si relaxare.

Vom merge in Creta, plecam maine – de-abia astept. Imi doresc mult sa pot sa vizitez toata insula, dar sa reusesc si sa ma relaxez un pic.

Voi reveni pe 5 august cu forte proaspete si multe poze :-).