despre o intalnire remarcabila

Exista oameni pe care ii intalnesti din intamplare si care, pe parcursul unei ore, iti schimba viata. Te fac sa vezi lucrurile dintr-o alta perspectiva, iti dau speranta si incredere in natura umana si mai ales in puterea oamenilor de a schimba lumea.

O astfel de persoana este Jacqui Banaszynski, reporter cu o experienta de peste 30 de ani si cu un premiu Pulitzer la activ.

Atunci cand am primit invitatia de la Paul nu stiam exact la ce sa ma astept… Mi-a spus ca a organizat, impreuna cu Traian, Vlad si Cristi o intalnire cu o jurnalista, castigatoare de numeroase premii. Am acceptat invitatia pentru ca sunt din ce in ce mai preocupata de „stiinta transmiterii mesajelor”. Vreau sa invat sa scriu si sa spun lucrurile in asa fel incat ele sa aiba impact asupra oamenilor care le asculta sau citesc.

Continue reading

viitorul cartilor

Mi-am achizitionat si eu noul Kindle. Mai mare, mai performant decat varianta sa anterioara. Sunt foarte incantata. Va ajunge la mine probabil la sfarsitul lunii viitoare.

De indata ce am inceput sa citesc despre Kindle, au inceput sa imi explodeze in cap mii de posibilitati. Eu cred ca de fapt acesta este viitorul cartilor: varianta electronica! Exista si considerente ecologice – nu se vor mai taia atatea paduri pentru a produce carti de hartie, dar este vorba si despre viteza informatiei.

Inainte, cartile comandate pe Amazon imi ajungeau intr-o luna. Acum pot comanda cartile in format electronic si ele ajung in 5 minute! De oriunde din lume.

Costul este de asemenea un factor. Echipamentul intr-adevar costa multisor: 500 de dolari. Dar daca ma gandesc ca urmeaza sa cumpar carti electronice mult mai ieftine, de zeci de ori mai ieftine decat cartile clasice, imi dau seama ca investitia mea va fi amortizata destul de repede.

Si apoi imaginati-va… Poti purta cu tine tot timpul, oriunde ai fi: in metrou, in avion, in masina, 3’500 de carti! 3’500 de carti intr-un Kindle ce cantareste cateva sute de grame. Mi se pare incredibil.

Si posibilitatile de-abia acum se deschid: ce ati zice de un youtube al cartilor? Oameni din toata lumea sa incarce pe site propriile carti si astfel sa ai acces instantaneu la milioane de materiale. Si sa poti descarca absolut ce carte doresti. Da, vor exista si tot felul de carti slabe, proaste, acolo.. Dar cui ii pasa? Important e sa stii ce sa cauti si sa gasesti acolo si materiale de calitate.

Sunt insa niste piedici, desigur. Drepturile de autor sunt una dintre ele. Insa eu sunt sigura ca de fapt acesta este viitorul iar editurile si autorii insisi trebuie sa regandeasca de fapt aceasta industrie si sa descopere posibilitati alternative de finantare.

Ma gandesc la faptul ca, de vreme ce exista www.liternet.ro – inseamna ca se poate. Si se poate la scala mare.

Bineinteles ca nostalgicii imi vor spune ca nimic nu se compara cu senzatia pe care o ai cand tii o carte adevarata in mana. Si mie imi place sa amusin cartile, mai ales pe cele proaspat scoase de sub tipar.. mirosul de cerneala proaspata e ca un fel de drog. Inteleg insa ca obiceiurile noastre se modifica in continuu. La naiba, traim intr-o lume care se schimba in fiecare zi. Cel putin din punct de vedere tehnologic. Iar noi trebuie sa ne adaptam.

planuri pentru 2010

Sa citesc mai mult

Sa imi petrec mai mult timp cu fiul meu

Sa ma plimb in parc in fiecare saptamana (si de doua ori pe luna ar fi destul de bine :-D)

Sa nu refuz invitatii doar din comoditate sau lene

Sa incerc sa reiau lectiile de limba germana

Sa fiu mai intelegatoare si mai toleranta

Sa fac mai mult sport

Sa petrec mai mult timp cu prietenii mei

Sa nu mai uit de zile de nastere

Sa ascult mai mult

bilant 2009

Inspirata de articolul unei prietene, am decis sa fac si eu bilantul anului ce maine se sfarseste.

Cred ca nu exagerez cand spun ca 2009 a fost poate cel mai bun an din viata mea de pana acum. Atat din punct de vedere profesional cat si personal lucrurile au mers cat se poate de bine. Sunt extrem de recunoscatoare pentru tot ceea ce mi se intampla, de multe ori am senzatia ca „cineva acolo sus ma iubeste” si are grija ca toti anii de lipsuri, deznadejde, frustrare si neputinta sa fie cumva compensati acum.

Profesional vorbind, munca la fundatie mi-a oferit satisfactii enorme. Este mare lucru sa gandesti un proiect, sa iti doresti foarte mult ca el sa fie demarat, sa crezi in el si in binele pe care poate sa il raspandeasca in lume, si sa ai posibilitatea si mana libera sa il pornesti si sa ii vezi roadele si felul in care el influenteaza in bine viata altor oameni. Si cand este vorba de mai multe astfel de proiecte, nu poti decat sa simti direct, nemijlocit satisfactia impactului pe care munca ta il are si nu exista o satisfactie mai mare decat asta.

Ideile au venit in timp si le-am pus in aplicare aproape imediat. Gala Premiilor in Educatie, Professoria, joburilaorizont.ro, au fost proiecte care nu erau planificate la inceputul anului si care totusi au fost puse in aplicare datorita unei foarte de apreciat flexibilitati a fondatorului fundatiei si datorita unei echipe mici dar puternice si entuziaste. De altfel nimic din ceea ce s-a intamplat anul acesta nu s-ar fi realizat fara pasiunea si munca echipei fundatiei, sunt oameni care pun foarte mult suflet in tot ceea ce fac si care gasesc multa satisfactie in munca lor.

Cred ca Gala Premiilor in Educatie este Proiectul (cu P mare) al acestui an. Am fost extrem de norocoasa sa o intalnesc pe Roxana Colisniuc care se ocupa de acest proiect. Nu cred ca as fi putut gasi pe cineva mai potrivit decat ea iar felul in care ea a fost „cooptata” a avut ceva providential in sine (traiasca Facebook). I-a placut ideea din prima, a vrut sa fie partasa la conceperea si nasterea ei, a muncit zi si noapte pentru ca Gala Premiilor in Educatie sa fie cu adevarat un proiect revolutionar in domeniul educatiei, un cu totul alt mod de a aborda nevoile acestuia. O abordare pozitiva si constructiva intr-un moment in care scoala romaneasca este privita cumva fara speranta. Promovarea adevaratelor modele, a adevaratelor valori, a celor care intr-o mare de mediocritate reusesc sa tina sus standardele si sa ii molipseasca si pe cei din jurul lor. Am crezut foarte mult in aceasta idee si am fost extrem de fericita sa vad ca Roxana a dus cu succes mesajul mai departe si a reusit sa aduca in proiect oameni extraordinari, profesionisti din felurite domenii avand toti in comun aceeasi pasiune: educatia. Oameni cu care am fost extrem de onorata sa lucrez si pe care sper sa ii putem pastra alaturi si in 2010: juriul Galei Premiilor in Educatie. Sunt oameni care si-au dedicat zeci de ore, zile si nopti pentru evaluarea miilor de candidaturi la Gala. Si care sper si… stiu ca au fost uimiti si fericiti sa descopere oameni si proiecte frumoase care merita cunoscute, premiate si mai ales replicate.

Colaborarea cu Liga Studentilor Romani din Strainatate a fost de asemenea o experienta frumoasa. Dupa doar 6 luni de existenta LSRS numara deja peste 2’000 de membri, tineri romani educati la scolile cele mai bune din lume, care au o misiune comuna: imbunatatirea societatii si a lumii in care traim, reintoarcerea in Romania si reconstructia unui nou sistem, mai bun, modern. Nerealist, nerezonabil  si un pic nebunesc? Poate. Dar lumea nu poate evolua fara acesti nebuni frumosi.

Pentru ei am facut joburilaorizont.ro, pentru a le oferi informatii despre oportunitatile care ii asteapta „acasa”. Pentru a le transmite ca ii apreciem si ca noi credem ca ei sunt extrem de importanti pentru modernizarea Romaniei.

O alta intalnire providentiala a fost cea cu Marian Stas (multumesc Irina Anghel). Marian imi ofera in fiecare zi un exemplu de profesionalism si pasiune, este un model pentru mine si o persoana care cu siguranta imi influenteaza si imi va influenta pentru multa vreme „calea”, drumul meu catre cunoastere si mai ales auto-cunoastere. Am realizat impreuna „Professoria” anul acesta iar pentru la anul avem planuri si mai mari, proiecte care vor transforma scoala romaneasca, chiar de va fi nevoie de ani intregi pentru asta.

Sunt recunoscatoare de asemenea pentru toti oamenii frumosi pe care i-am intalnit anul acesta si care mi-au oferit enorm, fara sa stie: Alina, Diana, Simona, Dragos, Tianu, Catalin, Ovidiu, Anca, Cristian, Diana, Magda, Magda, Alexandra, Gabriela, Marius, Florin, Mihai, Ema, Eli, Alexandru… toti mi-au oferit un dar pe care nu stiu daca voi putea vreodata sa il egalez: motivatie si speranta ca lucrurile merg spre bine.

2009 a fost un an foarte bun, insa nu a fost deloc un an usor. A trebuit de asemenea sa intelegem ca faptele bune nu raman niciodata nepedepsite si a trebuit sa acceptam ca orice proiect am face, oricat de bun, bine intentionat, cu atentie implementat si cu profesionalism dus pana la capat, vor exista intotdeauna critici si contestatari, unii mai bine, altii mai rau intentionati. A fost si aceasta o lectie, din care am invatat sa selectam si sa ascultam intotdeauna criticile constructive si sa incercam sa ne imbunatatim munca.

Le multumesc de asemenea celor peste 5’600 de bursieri ai nostri care ne fac mandri in fiecare zi cu realizarile si evolutia lor.

Multumesc echipei mele, lui Toni, Christinei, Aurorei, Alexandrei, Cristinei, Dianei, Roxanei, lui Nicu, Adrianei, Sandei, tuturor voluntarilor care au muncit alaturi de noi – sunt foarte mandra de voi, de noi, si de lucrurile pe care am reusit sa le facem impreuna.

Tuturor le multumesc si le doresc un an nou frumos, plin de speranta si de dragoste.

1 Decembrie

Am primit o invitatie foarte onoranta din partea domnului Adrian Paduraru de a vorbi in seara aceasta la Radio 3net pe tema „De ce iubesc Romania?”.

Ii multumesc domnului Paduraru ca imi da ocazia sa ma gandesc cu ocazia asta la lucrurile care ma fac sa ma intorc mereu cu placere acasa din orice calatorie, care ma fac sa imi fie dor la numai doua, poate trei zile dupa ce depasesc granitele tarii.

Nu as putea spune ca iubesc insa Romania, pentru mine acest cuvant nu reprezinta aproape nimic, conceptul de „tara”, de „patrie”, este lipsit de continut fara locuitorii sai… Ii iubesc pe romani. Ei, romanii, constituie Romania mea. Nu muntii, nu lacurile, nu orasele in sine insele. Ci ei, oamenii care „sfintesc locul”, cei care impreuna, cu puterea sau slabiciunile lor, cu pasiunile sau indiferenta lor, cu energia sau blazarea lor, inseamna de fapt Romania.

Cred ca romanii sunt foarte creativi si adaptabili. Intr-o lume in care tendinta este de a pune la punct sisteme sociale extrem de eficiente si bine puse la punct, sisteme in care omul isi pierde individualitatea, romanii traiesc inca in conditii lipsite de o prea mare predictibilitate. Aceasta lipsa de predictibilitate insa te forteaza sa fii adaptabil. Nu poti supravietui intr-o lume in care regulile se schimba de la o luna la alta, cateodata de la o zi la alta, fara sa iti dezvolti puternice abilitati de adaptare. Romanii sunt creativi, pentru ca trebuie sa gaseasca mereu solutii la probleme noi cu care existenta ii confrunta.

Romanii sunt mai motivati decat altii pentru ca sunt recunoscatori pentru fiecare lucru bun care li se intampla. Nu pornim de la premisa ca ni se cuvine totul, stim foarte bine ca trebuie sa ne luptam pentru fiecare pas inainte, pentru fiecare progres. Pornim chiar cu un mic complex de inferioritate, consideram de multe ori ca iarba este mult mai verde in curtea vecinilor nostri si nu stim sa ne aparam propriile calitati si propria identitate si sa le promovam in fata altora. Sunt de multe ori surprinsa sa descopar straini care promoveaza mai mult Romania decat proprii locuitori. Pentru ca ei, strainii, sunt in stare sa vada acele trasaturi, acele calitati care ne fac unici si care ne diferentiaza de altii.

Nu as vrea sa par naiva evitand cusururile ce ii caracterizeaza de multe ori pe romani. O anume fatalitate, ne-asumarea propriei existente, a propriilor esecuri, un anume individualism care nu prea ne lasa sa ne bucuram de succesul altuia … sunt lipsuri care ne trag mult inapoi. Asteptam de multe ori ca primarul, statul, seful de la serviciu, oricine – sa ne scoata cumva din propriile limite sau din propria saracie. Nu se intampla insa asa.. Fiecare este responsabil pentru propria prosperitate, pentru propria fericire.

Romania este cu siguranta o tara in care mai sunt foarte multe lucruri de facut… foarte multe lucruri de reparat. Fiecare dintre aceste lucruri reprezinta o oportunitate. Acolo unde lucrurile sunt perfecte oamenii se alieneaza. Cand insa sistemul este imperfect, oportunitatile apar pentru ca cineva sa isi asume schimbarea, pentru ca oamenii sa isi puna mintea la contributie si sa lupte pentru schimbare.

La multi ani Romania, la multi ani romani.

scrisoare pentru bursierii mei

Dragii mei,

Nu lasati pe nimeni sa va spuna ca nu sunteti valorosi. Sa fiti intotdeauna convinsi ca puteti schimba lumea. Nimeni nu va poate controla viata decat voi insiva.

Sa nu renuntati niciodata la visurile voastre. Daca inima voastra si pasiunea va duc pe un drum, urmati-l chiar daca acest lucru va cere efort si sacrificiu, si chiar daca cei din jurul vostru va spun ca nu veti avea success.

Folositi fiecare zi pentru a fi mai buni, sa nu treaca una fara sa invatati ceva nou, ceva util pentru voi si pentru viata voastra.

Nu pastrati in jurul vostru oameni care nu va ajuta sa cresteti spiritual, oameni de la care nu aveti ce invata, oameni care nu pretuiesc relatia voastra. Nu pastrati prieteni care nu au aceleasi valori, care se drogheaza, care injura, care sunt violenti.  Luati din critici doar partea constructiva, partea care va ajuta sa vedeti lucruri ce pot fi imbunatatite.

Sa nu va fie niciodata rusine pentru cine sunteti, pentru familia voastra sau pentru ca nu aveti aceeasi marca de jeansi cu colegii vostri mai avuti. Din experienta va spun ca de obicei razbesc in viata cei mai ambitiosi, nu cei care au parintii cei mai bogati.

Aveti rabdare! Stiu ca va arde sufletul ca nu puteti fi repede ceea ce vreti sa fiti, ca nu puteti sa fiti liberi, sa faceti ceea ce vreti cand vreti. Aveti rabdare… invatati, cresteti, acumulati iar cand vine timpul luati-va zborul, dar pregatiti pentru viata.

Intelegeti ca viata nu este usoara si razbesc cei puternici. Nu cei cu bani, ci cei puternici, cei adaptati, cei care au reusit sa isi faca prieteni.

Continue reading

dragoste si frica

“There are only two things in this world… only two things. Love and fear”. Nu o spun eu, a spus-o Santana in seara asta in timpul concertului din cadrul B’estFest. Un concert senzational de altfel, care a adunat foarte multa lume. Greu de gasit loc de parcare.. dar nu despre asta vreau sa vorbesc. Ci despre mesajul lui.. enuntat la inceputul acestui articol. Sunt doar doua lucruri in lumea asta: dragostea si frica. Nu dragostea si ura.. nu… dragostea si frica.

Recunosc ca m-am gandit de multe ori la asta si tind sa ii dau dreptate. Daca este sa ma gandesc la istoria ultimului secol, cam tot ce s-a intamplat ii da de asemenea dreptate. De ce ar fi pornit germanii masinaria de exterminare a evreilor daca nu din frica? Din teama ca o natie cu talente comerciale va “suge sangele” si prosperitatea unei tari care oricum era vlaguita de primul razboi mondial? Ce mecanisme interne, ce “butoane” au reusit capii Germaniei de la vremea respectiva sa exploateze, sa atinga, daca nu cele ale fricii? Intoleranta in general.. xenofobia, sovinismul.. au la baza acelasi lucru: frica. Citeam deunazi opinia unui tanar foarte pornit impotriva homosexualitatii in general care spunea ca aceasta reprezinta un “atentat la viata familiei”. Ce am citit eu in aceasta declaratie? Teama.. Teama ca lumea asa cum o stim noi s-ar putea “darama”, s-ar putea schimba. Iar valorile la care tinem atat de mult s-ar putea prabusi. Intrebarea este desigur: ne-am ales bine valorile? Prima valoare nu ar trebui sa fie cumva toleranta? Toleranta este insa intr-adevar greu de “practicat”. Pentru ca a fi cu adevarat tolerant inseamna sa iesi din zona ta de confort, inseamna sa fii flexibil si inseamna mai ales efortul de a incerca sa intelegi ca oamenii sunt diferiti.

Continue reading

ce inseamna sa fii bun

Acelasi adolescent care astazi trece indiferent pe langa o batrana cazuta pe strada, ieri a salvat de la moarte o fetita care se ineca. Tanarul care intinde acum 10 lei unui cersetor in fata unui restaurant de fite, ieri i-a dat o palma grea fiului sau care a varsat din greseala un pahar cu apa.
Oamenii sunt fiinte tare complexe si incep sa cred ca este foarte gresit sa judeci o persoana fara sa incerci sa o intelegi.. fara sa te gandesti la toate conditiile care duc la un anumit gest sau fapta. Daca ai sta de vorba cu adolescentul mentionat anterior, ai afla ca nu a vazut-o pe batrana cazuta, preocupat fiind si absorbit de gandul la noul examen. Numai ca nu ne dam ragazul asta. Nu ne lasam timpul de a intelege, ne grabim sa judecam.

Continue reading