antreprenoriat social in educatie – premii in carti

Antreprenorul social este “cineva care recunoaste o problema sociala si care foloseste principiile antreprenoriale pentru a organiza, crea si administra un capital de risc pentru a face schimbari sociale”, explica Roxana Damaschin-Tecu aici .

Principala diferenta dintre un business clasic si unul social este dat asadar de scopul principal al afacerii: maximizarea profitului versus rezolvarea unei probleme sociale – insa sa nu uitam ca este vorba tot de un BUSINESS.

Intr-un proiect de antreprenoriat social nu trebuie asadar niciodata sa lipseasca produsul sau serviciul vandut – partea de vanzari asigura de fapt sustenabilitatea proiectului. Cred ca exact aici avem inca vulnerabilitati: pentru ca oamenii inclinati catre cauze sociale nu au inca dezvoltata partea de „vanzari” cu tot ce implica ea: o buna cunoastere a sistemului financiar, posibilitatea de a crea un business plan, posibilitatea de a realiza un forecast financiar pe 3-5 ani, abilitatea de a realiza un studiu de piata serios, disponibilitatea de a „vinde” ceva. Modelul folosit de ONG-uri pana acum a fost de atragere de fonduri (granturi, sponsorizari) si realizarea de proiecte cu ajutorul acestor fonduri pana la epuizarea acestora, dupa care urmeaza o noua vanatoare de fonduri pentru urmatorul proiect si tot asa.

Antreprenoriatul social rezolva problema sezonalitatii proiectelor si le face auto-sustenabile pe termen lung devenind in acest fel o alternativa foarte potrivita la fundraising pe timp de criza.

Va invit asadar sa schimbam idei de afaceri sociale, si pentru ca preocuparile mele sunt in domeniul educatiei va propun sa vorbim despre antreprenoriat social in educatie.

Care sunt acele produse/servicii care ar avea cautare pe piata din Romania si care ar rezolva o problema in educatie?

Am si cateva premii pentru cele mai creative idei: 2 carti „How to Change the World” de David Bornstein si 2 exemplare din “Building Social Business” de Muhammad Yunus.

o alta viziune despre educatie

Lumea s-a schimbat in ultimii 20 de ani in mod evident – scolile insa nu. Programa scolara, felul in care lectiile sunt predate, intregul sistem educational sunt concepute pentru o realitate ce nu mai este de mult de actualitate.

Pentru a avea succes tinerii au nevoie de calitati pe care scoala nu le dezvolta: spirit critic, capacitate de sinteza, creativitate, comunicare eficienta si nu in ultimul rand abilitatea de a lucra in echipa.

Cum ai putea fi creativ atunci cand tot ceea ce ti se cere in fiecare zi este sa reproduci ceea ce ti-a fost „livrat” in prealabil de catre profesor? Cum poti sa dezvolti spirit critic atunci cand orice incercare de a pune sub semnul intrebarii informatiile primite este penalizata – in general nu intr-un mod prea diplomat. Cum poti invata sa lucrezi in echipa atunci cand in clasa esti tu impotriva tuturor iar goana dupa o nota mai buna nu te incurajeaza sa colaborezi?


Tony Wagner spunea in „The Global Achievement Gap” ca „pe masura ce copiii nostri petrec mai mult timp in scoala, ei isi pierd incetul cu incetul curiozitatea”.

Asta pentru la scoala nu sunt invatati sa gandeasca sau sa puna intrebari. Ei invata sa citeasca, insa nu invata sa comunice in public sau in scris. Invata sa calculeze, insa nu stiu sa interpreteze grafice sau statistici simple. Invata formule dar nu stiu sa le aplice in situatii in afara manualelor. Memoreaza nume si date la istorie insa nu ar putea sa iti explice semnificatia evenimentelor istorice.

Nu este doar problema Romaniei – este o preocupare majora pentru multe state care observa cu ingrijorare ca scoala nu pregateste cum trebuie tinerii pentru piata muncii.

Romania are insa o problema specifica ce tine de etica: toleranta la toate nivelurile fata de plagiat si furt intelectual. Elevii copiaza la examene, studentii plagiaza lucrarile de licenta (sau le cumpara gata facute), profesorii insisi plagiaza.

Exista in acest moment doua decalaje majore si care ne vor afecta cu siguranta in viitor: cel dintre copiii din mediul urban si cei din mediul rural sau apartinand minoritatilor; si cel dintre ceea ce invata copiii la scoala in general si ceea ce au nevoie sa stie pentru a avea succes in viata.

Vizitele mele in scoli si licee ma lasa de multe ori descumpanita pentru ca ma ingrijoreaza doua lucruri pe care le observ: lipsa de stralucire din ochii copiilor indiferent de subiect/materie/domeniu pe de o parte si relatia de pura subordonare si autoritate impusa prin forta dintre profesori si elevi.

Cred ca in general romanii ca natie sufera de un usor complex de inferioritate iar explicatia mea este ca acest complex este cultivat mai intai in familie si apoi in scoala unde o atitudine prea sigura de sine este imediat penalizata.

Exista doua efecte extreme ale aceste relatii de subordonare din clasa: fie elevi prea docili, dornici de a face pe plac profesorilor in detrimentul propriilor convingeri (si cred ca e evident ce fel de angajati vor fi mai tarziu) sau elevi razvratiti, cu personalitati prea puternice pentru a fi domolite.

Vorbesc desigur despre extreme – mai exista desigur elevi foarte adaptabili care reusesc sa isi pastreze atat coloana vertebrala cat si convingerile.

De fapt… cam orice discutie am putea avea despre educatie, pana la urma totul depinde in mod direct de calitatea profesorilor si de motivatia acestora. Iar calitatea nu se refera atat de mult la cantitatea informatiilor detinute ci mai ales la calitatile pedagogice pentru ca un profesor adaptat secolului XXI este mai mult un mentor si un indrumator si mai putin un „predicator”.

proiectul legii educatiei

Sambata am participat la intalnirea Ministerului Educatiei cu societatea civila pe marginea proiectului noii Legi a Educatiei.

Cred ca mesajul transmis de Minister a fost unul bun si constructiv.

Este bine ca intalnirea asta a avut loc. Sunt multe organizatii neguvernamentale care realizeaza lucruri importante in “curtea” ministerului, in domeniul pastorit de acesta si care nu se simteau apreciate sau implicate prea mult in deciziile strategice referitoare la educatie. Si totusi au experienta necesara, unele lucreaza de mai bine de zece ani in educatie, cunosc sistemul si mai ales cunosc problemele de la „firul ierbii” – poate mai bine decat unii dintre guvernanti.

Intalnirea cu organizatiile neguvernamentale s-a desfasurat intr-o cu totul alta atmosfera decat celelalte – cu sindicatele sau rectorii de exemplu – si exista desigur o explicatie pragmatica pentru asta: interesele ONG-urilor nu sunt direct afectate de catre noul proiect.

As vrea sa incep cu lucrurile bune pe care le-am observat in proiect si pe care le apreciez: introducerea conceptului de educatie timpurie, creditele educationale, biblioteca scolara virtuala, „finantarea urmeaza elevul” chiar si in privat, evaluarea transcurriculara la bac, sanctionarea parintilor care nu isi trimit copiii la scoala, felul in care sunt alesi directorii de scoala (eliminand influenta politica a inspectoratelor), masteratul didactic (promovat si de noi prin Professoria), registrul matricol unic, incurajarea absolventilor care decid sa lucreze in mediul rural.

In mod evident intentiile sunt bune, si acestea se refera la depolitizarea sistemului, la stabilirea egalitatii de sanse intre rural si urban, reducerea abandonului scolar, descentralizare – toate probleme cu care se confrunta acum scoala romaneasca.

Exista desigur si lucruri care pot fi imbunatatite.

Nu inteleg de exemplu de ce trebuie sa mentionam in legea educatiei obligativitatea ca Religia sa fie disciplina scolara, parte a trunchiului comun (Art. 16). Desigur ca parintii care nu doresc ca ai lor copii sa urmeze aceste cursuri pot face cerere scrisa la director. Pentru acesti copii insa nu exista o alternativa reala, in general directorii ridica din umeri si spun parintilor ca nu au spatii/profesori care sa aiba grija de acesti copii.

Pe de alta parte nu inteleg de ce trebuie sa specificam acest lucru in lege cand nicio alta disciplina nu apare – sportul sau informatica de exemplu.

La aceasta obiectie ministrul a precizat ca obligativitatea mentionarii religiei ca disciplina scolara apare in Constitutia Romaniei.

Intr-adevar, in Constitutie este precizat:

Articolul 32 Dreptul la invatatura

(7) Statul asigura libertatea invatamantului religios, potrivit cerintelor specifice fiecarui cult. In scolile de stat, invatamantul religios este organizat si garantat prin lege.

Eu tot mai cred ca poate fi cu succes inlocuita cu „istoria religiilor” sau elemente de etica/morala pentru a reflecta cu adevarat toleranta si deschidere.

Departajarea real/uman la licee mi se pare de asemenea anacronica. Persista ideea ca „cei mai destepti” merg la real, iar ceilalti merg la uman. Total fals. Pe de alta parte daca sunt pasionat de limbi straine asta nu inseamna ca nu sunt pasionat si de matematica … sau de informatica.

O colega participanta la intalnire de la Salvati Copiii a facut apel la „dreptul la opinie al copilului”. Drept complet ignorat in mult prea multe cazuri.

Curriculumul national la liceu de exemplu este 70% stabilit la nivel national iar 30% este la decizia scolii. Nu apare inca nimic despre curriculum la alegerea elevului. Este adevarat ca inca multi parinti si destul de multi profesori considera ca elevii „nu sunt in stare” sa faca propriile alegeri insa acest lucru este fals si contraproductiv. Lipsa asta de incredere face ca tinerii sa fie confruntati cu propriile alegeri abia la sfarsitul liceului cand gasesc extraordinar de dificil de ales facultatea de urmat.

Consider ca cel putin in ultimii ani de liceu ar trebui ca cel putin 20% din curriculum sa fie la alegerea elevului. Asta inseamna cu adevarat descentralizare curriculara si este o decizie cu efecte mult mai profunde in dezvoltarea emotionala dar si profesionala a tinerilor, ca sa nu mai vorbim despre motivatia lor.

Admiterea la liceu. In noul proiect de lege, se aloca 70% portofoliului educational (media de absolvire a invatamantului obligatoriu si media la probele de la evaluarea nationala de la sfarsitul clasei a 9-a) si 30% nota obtinuta la disciplina de admitere stabilita de liceu.

Opinia mea este ca trebuie lucrat la procente un pic. 70% pentru portofoliul educational poate fi prea mare in conditiile in care: 1) notele la gimnaziu in mediul rural se dau mult mai generos decat in urban; 2) portofoliul va contine destule detalii subiective si 3) inteleg ca vor conta toate diplomele si certificatele obtinute de catre copil pana in momentul respectiv, iar eu cunosc tentatia multor parinti de a-si impinge copiii de la spate pentru a participa la zeci de concursuri mai mult sau mai putin relevante, organizate de catre stat sau de catre tot felul de alte organizatii. Numai noi primim la fundatie dosare continand zeci si zeci de diplome si cand stiu ca este vorba despre copii de 14 ani… nu mi se pare chiar OK.

Am abordat la intalnirea cu ministerul si problema celor 2%. Exista organizatii extraordinare cum ar fi SMURD sau Hospice Casa Sperantei care au ajutat mii de persoane cu fondurile obtinute din campaniile pentru 2% din impozitul pe venit. Nu este corect si nu este moral ca un parinte sa aiba de ales intre a directiona cei 2% catre propriul copil sau catre o organizatie neguvernamentala.

Internationalizarea sistemului educational romanesc este o alta problema ce trebuie rezolvata. Tarile din jurul nostru au strategii foarte coerente si puternice pentru atragerea studentilor straini. Pentru ca asta aduce numeroase avantaje: mai multi bani din taxe, asigurarea diversitatii si a experientei internationale. Cred ca universitatile romanesti ar trebui sa fie mult mai active in asigurarea unor programe serioase pentru studentii straini: incepand de la programe in limba engleza pana la asigurarea cazarii si a integrarii cu succes a acestora.

Pe la sfarsitul legii, in articolul 306 apare prevederea conform careia „un post public de televiziune si un post public de radio vor fi dedicate exclusiv educatiei. E desigur un lucru bun dar, avand in vedere ca deschiderea unei noi televiziuni costa milioane de EUR, sper ca vor fi evaluate canalele deja existente iar una dintre ele va fi regandita pentru a dezvolta doar proiecte si programe educationale.

despre finantarea educatiei

“Din pacate, in ultimii ani, performantele noastre educationale si-au pierdut stralucirea. Parintii se plang de calitatea in scadere a educatiei pe care o primesc copiii lor. Multi sunt chiar ingrijorati de punerea in pericol a integritatii fizice a copiilor lor. Profesorii se plang ca atmosfera in care li se cere sa predea, nu este, deseori, favorabila educatiei. Un numar tot mai mare de profesori se tem pentru siguranta lor fizica, chiar si in clase. Contribuabilii se plang de costuri tot mai mari. Gasesti cu greutate o persoana care sa considere ca scolile noastre ofera instrumentele necesare pentru a face fata problemelor vietii.”

Ai presupune ca este o opinie despre sistemul educational romanesc actual. Si totusi este un fragment din cartea “Free to Choose” scrisa de catre Milton si Rose Friedman in 1980.

Friedman porneste de la premisa ca educatia publica sufera din cauza centralizarii si controlului guvernamental excesiv. Pentru educatie, aceasta “boala” a luat forma tagaduirii controlului multor parinti asupra tipului de educatie pe care o primesc copiii lor. Autoritatea a trecut de partea guvernului, a ministerului, a inspectoratelor.

Pe masura ce lucrul acesta se intampla, rolul parintilor scade.
Si cred ca acest lucru este evident si la noi – parintii sunt in marea lor majoritate total absenti din procesul decizional la nivelul scolii.
Mai departe Friedman face o paralela intre lumea corporatiilor si scoala – comparatie care porneste cred eu de la principii foarte valabile. „Daca un consumator (in cazul nostru elevul) este liber sa aleaga, o intreprindere (scoala) se poate dezvolta numai daca produce o marfa (oferta educationala, programul scolar) pe care, fie datorita pretului, fie datorita calitatii, consumatorul o cere”. Cu pretul e tricky (vezi Spiru Haret), cand e vorba despre calitate insa sunt perfect de acord.

Cand este vorba despre educatie, parintii cu venituri mari isi pastreaza libertatea de a alege. Ei au posibilitatea de a-si trimite copiii la cele mai bune scoli, chiar daca asta inseamna a plati mai mult – si asta inseamna de asemenea si a plati dublu: o data prin taxe si impozite pentru a sustine sistemul de stat si apoi prin taxele scolare la scolile private alese. Cea mai rea situatie este la parintii cu venituri mici insa – care au extrem de putine variante de a alege cu adevarat felul in care se desfasoara educatia propriilor copii.

Singura lor posibilitate este de a incerca sa influenteze autoritatile care se ocupa de scoala respectiva, sarcina extrem de dificila si cu rare exemple de succes.

Friedman pledeaza de fapt pentru un mult mai puternic control al parintilor asupra educatiei copiilor lor. Si propune un model de vouchere educationale – ce ar lua controlul din mana birocratilor si l-ar plasa la parinti.

Sa presupunem ca fiecare parinte primeste un voucher – o bucata de hartie rascumparabila la o anumita valoare daca si numai daca este folosita pentru a plati scolarizarea copilului. Acest voucher ar avea o valoare foarte clar precizata, standardizata… Sa spunem 1’000 EUR. Parintii au libertatea totala de a alege scoala (de stat sau privata) si de a plati studiile copilului folosind acest voucher.

Aceasta ar da fiecarui parinte o mai mare posibilitate de a alege si in acelasi timp ar face ca scolile de stat sa concureze cu cele private pentru atragerea cat mai multor elevi posesori de vouchere valorice.

In prezenta lege a educatiei apare principiul „resursa financiara urmeaza elevul”. Conform acestui principiu, alocatia bugetara aferenta unui elev se transfera la unitatea de invatamant la care acesta invata.

Este clar un pas inainte care poate influenta pozitiv calitatea educatiei. Deosebirea fata de sistemul de vouchere este controlul si fluxul banilor. Faptul ca parintele are efectiv in mana voucherul poate sa il determine sa se implice mai mult in decizia privind educatia propriului copil, se va simti probabil mult mai puternic in negocierea ofertei educationale.

Mai exista multe elemente inovative in noua lege si voi incerca sa le abordez rand pe rand in urmatoarele articole.

studiul in tara versus studiul in strainatate

Astazi am participat la o dezbatere cu tema “Tu unde cobori? La Universitatii sau la Sorbona?”, organizata de catre Club LMT la Şcoala Superioară Comercială Nicolae Kretzulescu.

Au mai participat Marian Stas, Simona Iftimescu si Dragos Bucurenci.

A fost o dezbatere foarte interesanta, inclinata destul de mult catre a favoriza studiul in strainatate. Mi-au placut foarte mult participantii la discutie: Dragos are un stil foarte prietenos, direct dar in acelasi timp al naibii de informat, Marian este pedagogul innascut iar Simona este tanara, dinamica, extrem de implicata si pornita sa schimbe lumea.

Cateva idei care au fost vehiculate:

De ce sa pleci in strainatate?

In primul rand pentru ca universitatile din strainatate – cele aflate in topurile international – ofera o educatie de buna calitate.

Exista in acest moment doua topuri recunoscute la nivel international: QS si Shanghai.

Exista niste motive pentru care aceste universitati sunt in topuri, si pentru a le explica trebuie sa descriu mai intai care sunt criteriile de evaluare.

In cazul QS, in primul rand este vorba despre “peer evaluation”. Cu alte cuvinte, se trimite un chestionar tuturor universitatilor dintr-o anumita tara si li se cere acestora sa isi evalueze “concurentii”. Este un exercitiu foarte bun pentru ca te ajuta cumva sa te pozitionezi, sa iti stabilesti pozitia pe piata in raport cu celelalte institutii.

Este vorba apoi de evaluarea oferita de catre angajatori. Cu alte cuvinte, beneficiarii sistemului educational, cei care vor angaja absolventii “produsi” de sistemul respectiv sunt implicati in mod activ la evaluarea universitatilor.

Diversitatea este un element esential al unei universitati bune. La Harvard de exemplu, 20% dintre studenti sunt internationali. Vei avea deci colegi asiatici, afro-americani, africani, indieni, iar acest lucru te va face sa intelegi mult mai bine diversitatea, sa intelegi diferentele si punctele in comun si sa renunti la eventuale prejudecati. Te vei alege si cu multi prieteni imprastiati prin toata lumea.

Numarul de studenti per profesor este esential. La acelasi Harvard exista 1 profesor la fiecare 5 studenti si asta asigura o calitate exceptionala a actului educational. Iar profesorii nu sunt doar depozitari de informatii, ci sunt si mentori: ei te sfatuiesc atunci cand ajungi intr-un impas si te indruma atunci cand nu esti sigur care este calea cea mai buna.

Mai sunt importante desigur si articolele publicate de catre profesorii universitatii respective sau de catre alumni in reviste de specialitate si conteaza si numarul de premii Nobel primite de catre profesori sau absolventi.

 

In al doilea rand, este important sa studiezi in strainatate deoarece, in contextul unei lumi globalizate este important ca un student roman sa dobandeasca experienta unei alte civilizatii, a unei alte culturi si mentalitati.

Traim intr-o lume in care granitele se estompeaza, devin irelevante. Daca pleci in afara Romaniei vei fi uimit sa descoperi ca poti trece prin granite fara sa ti se ceara buletinul sau pasaportul. Esti pur si simplu cetatean european si ai aceleasi drepturi pe tot teritoriul Uniunii Europene. Peste un an sau doi, cetatenii romani vor avea drept de munca oriunde in spatiul european. Trebuie ca si tinerii romani sa se adapteze la aceste schimbari si la aceasta deschidere deoarece altfel nu vor fi pregatiti pentru o societate globalizata. Trebuie sa renuntam si la barierele mentale care ne impiedica sa vedem care ne sunt de fapt optiunile si cat de deschis ne este orizontul. Intr-o lume globalizata, alegerile nu se mai fac in functie de distante geografice, iar in cazul educatiei este la fel. Pur si simplu studiezi acolo unde stii sigur ca vei avea cel mai mult de castigat din aceasta experienta.

Desigur, exista anumite potentiale piedici: in primul rand sustinerea financiara pe perioada studiilor. Exista si solutii: universitatile insele ofera burse de studii, exista fundatii care acorda burse si mai exista desigur varianta unui job in timpul facultatii/masterului.

Important este sa incerci.. si mai ales, sa iti doresti foarte mult experienta.

S-a mai discutat de asemenea despre conditiile de eligibilitate pentru o astfel de bursa sau pentru orice fel de sustinere financiara pe perioada studiilor. Si aici toti vorbitorii au fost de acord: este important sa ai note bune, este important sa fii inteligent, este insa si mai important sa te uiti un pic si in jur, la comunitatea in care traiesti, si sa te implici activ in viata acesteia. Ca este vorba la apartenenta la o asociatie studenteasca, ca este vorba despre activitati de voluntariat sau internship, orice astfel de implicare este importanta pentru obtinerea unei burse.

astazi intra in dezbatere publica legile educatiei

Inteleg ca sunt dezbatute trei proiecte: Miclea, Andronescu si Adomnitei.

Din punctul meu de vedere schimbarile propuse, desi reale, nu sunt semnificative si de asemenea nu vor duce la transformarea sistemului educational in esenta sa.

In primul rand problemele educatiei in acest moment sunt generate de alte cauze.

Totul porneste cred eu de la confuzia generalizata de valori. Rolul educatiei in acest moment nu este neaparat perceput ca fiind extrem de important in asigurarea bunastarii… la nivel de constiinta colectiva oamenii cauta alte retete facile de succes.

Parintii mei imi spuneau intotdeauna ca daca vreau sa razbesc, sa am o viata decenta si implinita, trebuie sa invat. Ei erau foarte saraci si cu greu ne-au tinut pe toti cei patru frati in scoala. Imi era foame in fiecare zi, tanjeam dupa sandwichurile colegilor, insa eram extrem de ambitioasa si invatam zi si noapte. Simteam cumva ca este singura mea sansa.

Nu stiu daca adolescentii de astazi mai simt acelasi lucru, si nu e vina lor in exclusivitate. Este si vina celor din jurul lor, a societatii in ansamblul sau.

Vorbeam acum cateva saptamani unor copii de 10-11 ani despre responsabilitate sociala (stiu, subiect cam greu de digerat la o varsta atat de frageda). Erau copii instariti, se vedea dupa hainele lor dar mai ales dupa telefoanele mobile de ultima generatie. Am intrebat o fetita daca ea are fetite sarace in clasa. Mi-a zis: „daaaa… destule”. „Si te simti egala lor?” „Nuuu… cum sa fiu eu egala cu ele? Eu am mai multi bani, si haine mai frumoase!”. I-am spus desigur ca de la mine din clasa, copiii cei mai saraci dar ambitiosi si cu rezultate bune la invatatura sunt in acest moment mai instariti si cu slujbe mai bune decat colegii lor cu parinti mai bogati insa mai delasatori.

Nu stiu exact daca fetita a inteles ce am vrut sa spun, insa vorbeam la inceput despre o confuzie a valorilor prezenta la toate nivelurile in societatea romaneasca.

Societatile prospere si eficiente, societatile cu un nivel de trai ridicat, sunt cele care cred in rolul educatiei si care investesc bani, timp si energie in educatia atat a copiilor lor, cat si a adultilor. Sunt societatile in care oamenii cred in munca si in faptul ca aceasta il innobileaza pe om. Sunt societatile in care oamenii investesc in viitorul lor si au rabdare sa culeaga rezultatele. Rabdare.. cuvant magic, nu? Am vrea sa avem totul repede, usor, si mai ales acum!

Revenind la dezbaterea publica pe legile educatiei. Reformele adevarate si serioase se fac cu oameni. Oameni pasionati, dedicati, dar mai ales oameni motivati. Iar motivatia nu sta doar in compensatii materiale (desi desigur si acestea sunt importante) ci mai ales in apreciere, statut si valorificare.

Exista o vreme cand meseria de profesor conferea un statut pe care fiecare tanar aflat la inceput de drum si l-ar fi dorit, daca propriile capacitati intelectuale i-ar fi permis sa se gandeasca serios la o astfel de cariera. A fi profesor insemna a avea in propriile maini destinul si viitorul sutelor de tineri care iti trec pe la clasa si pe care poti sa ii modelezi. A fi profesor insemna a fi „cel mai bun” in domeniul pe care il predai si a te pastra permanent la curent cu noile descoperiri.

Intr-o epoca in care informatiile sunt atat de usor de gasit, ceea ce diferentiaza adevaratii profesori sunt valorile morale si etice pe care reusesc sa le transmita elevilor lor.

Continue reading

interviu markmedia.ro

Saptamana trecuta am avut o discutie foarte interesanta si prietenoasa cu doamna Mihaela Stoenescu de la markmedia.ro. Recunosc ca m-am lasat dusa de val si am vorbit… si am vorbit… cred ca cel putin 2 ore a durat interviul. Multumesc doamnei Stoenescu pentru rabdare si pentru ca a fost un partener de discutie fascinant.

Iata rezultatul:

Educatia Merita si pentru scolarul din Tufanu si pentru bursierul de la Harvard
13 Iulie 2009 – 19 Iulie 2009

Daca luam in considerare numele sonor al fondatorului sau si capitalul financiar pe care l-a alocat (7 milioane USD, anual), e lesne de inteles de ce Fundatia Dinu Patriciu are toate datele pentru titlul de cea mai puternica organizatie neguvernamentala din Romania. Daca analizam misiunea asumata de FDP (sprijinirea educatiei, in toate formele ei) si mai apoi formele concrete pe care le ia aceasta, putem vedea cu usurinta si valoarea beneficiului oferit: accesul la educatie pentru mii de tineri fara posibilitati materiale.
La o privire si mai atenta, devine clar ca nu doar tinerii in cauza au sansa de a-si cladi un viitor solid prin educatie, ci si societatea romaneasca, in ansamblul ei.

Sprijin pe termen lung pentru educatia tinerilor

MarkMedia.ro: In ce masura initiativa omului de afaceri Dinu Patriciu a aparut ca urmare a necesitatii de a „intoarce” comunitatii parte din bunastarea business-ului pe care l-a dezvoltatsi cat, pe de alta parte, ar putea fi trecut „in contul” dorintei fondatorului de a-si aduce contributia personala la cresterea nivelului educational al noilor generatii?

Tincuta Apateanu: In primul rand, trebuie spus ca motivatiile domnului Patriciu de a se implica in filantropie sunt multiple. As mentiona mai intai faptul ca domnul Patriciu a fost profesor la facultatea de arhitectura si de atunci a ramas personal foarte apropiat de domeniul educatiei. De-a lungul timpului – si ma refer la perioada premergatoare infiintarii fundatiei – domnia sa a sustinut foarte multi tineri prin burse pentru studii in strainatatate si, in plus, a sponsorizat tot felul de proiecte in domeniul educatiei. La un moment dat a aparut insa necesitatea ca aceste proiecte sa fie administrate de o fundatie, ca urmare a deciziei domnului Patriciu de a sprijini educatia tinerilor printr-un demers unitar, sustenabil si pe termen lung.

Aceasta fundatie reprezinta asadar implicarea personala a domnului Patriciu in comunitate si, in mod special, in sistemul educational din Romania.

Daca ne referim la Rompetrol, vorbim de un lucru separat, de implicarea acestei companii in viata comunitatii din care face parte. E un lucru cu totul diferit de activitatea Fundatiei Dinu Patriciu pentru ca in primul caz e vorba de initiative de CSR ale companiei Rompetrol, care sunt finantate din profitul acesteia.
In cazul nostru, vorbim de o initiativa personala a unui om, care este legata direct de apropierea domnului Patriciu sale de domeniul educatiei ca si de dorinta sa de a reinvesti in comunitate. Din cate stiu eu, si il cunosc de cativa ani pe domnul Patriciu, de vreo 9 ani, domnia sa si-a dorit sa sustina tinerii din mediul rural lipsiti de mijloace materiale, pentru ca acestia sunt cei care se lovesc in mod special cu bariere de acces la invatamantul de calitate (liceu sau universitate). Exista statistici care arata ca doar 2% din tinerii din mediul rural ajung la universitate.

Societatea civila din Romania are nevoie de vizibilitate

MarkMedia: Care este bugetul de care beneficiaza Fundatia Dinu Patriciu?

Tincuta Apateanu: Domnul Patriciu a alocat un buget considerabil fundatiei; este vorba de 7 milioane de dolari anual. Implicarea personala a domniei sale este reflectata foarte clar de modul de finantare a fundatiei. Vorbim de o finantare avand la baza un mecanism de endowment, un procedeu foarte obisnuit de finantare a fundatiilor in SUA, care consta in plasarea unei sume de bani intr-un fond de investitii si utilizarea dobanzii aferente pentru sustinerea financiara a proiectelor fundatiei. In cazul de fata, domnul Patriciu a plasat suma de 100 milioane de USD intr-un fond de investitii din strainatate, cu care a negociat o rata anuala minima de profit de 7%, de unde si suma de 7 milioane de USD care asigura bugetul anual al Fundatiei.

Este, cum spuneam, un mecanism care asigura finantare celor mai multe fundatii din America, pe cand in Romania exista, din cate stiu, doar 2 fundatii finantate in acest mod – Fundatia pentru Parteneriat din Miercurea Ciuc si noi. Si spun asta pentru ca exista multe proiecte frumoase, sunt oameni inimosi si organizatii extraordinare in Romania dar cele mai multe dintre acestea se zbat mereu pentru fonduri. Obtin fonduri pentru un proiect si cand il incheie pe acesta deja se intreaba de unde sa mai faca rost de fonduri pentru urmatoarele. Asta face ca societatea civila din Romania sa nu fie sustenabila pe termen lung.

Aici intervine si viziunea pe care statul, in ansamblul sau, o are asupra societatii civile. Sunt tari in lume in care statul incurajeaza foarte puternic dezvoltarea societatii civile. Din punctul meu de vedere, societatea civila din Romania are nevoie de vizibilitate pentru ca e nevoie sa se vada si lucrurile bune care se intampla in jurul nostru dincolo de scandaluri si violenta. In plus, cred ca este nevoie de un nivel mai ridicat de educatie a publicului in ce priveste spiritul filantropic. Trebuie sa ne gandim ca societatea civila suntem si noi si deci trebuie sa ne implicam si noi, in masura in care avem fiecare posibilitatea. De altfel, acesta este un comportament pe care noi incercam sa-l promovam.

Continue reading

de ce este nevoie de o gala a premiilor in educatie?

Marturisesc ca inca de cand am pornit proiectele acestei fundatii m-am gandit permanent la posibilitati de a influenta intr-un mod pozitiv sistemul educational romanesc. Si la a face acest lucru intr-un fel cat mai eficient posibil. Am considerat intotdeauna ca nu numai Ministerul Educatiei, nu numai profesorii si nu numai scolile pot realiza schimbari. Educatia este si responsabilitatea noastra, fie ca suntem angajatori, parinti, jurnalisti sau organizatii neguvernamentale. Cred cu putere ca lucrurile se pot face cu succes impreuna, comunicand unii cu ceilalti, lucrand impreuna pentru acelasi obiectiv: acela de a creste prestigiul si mai ales valoarea intrinseca a scolii romanesti.

Am auzit in ultima vreme prea multe scandaluri legate de educatie: violenta in scoli, abandon scolar, neadaptarea programei scolare la nevoile angajatorilor si ale pietei muncii, lipsa unui invatamant superior de calitate. Sunt toate probleme reale, desigur. Si este bine sa vorbim despre ele.

Dar oare este suficient?

Continue reading

tot despre educatie

In dimineata asta am primit certitudinea: cu siguranta am gresit ceva in educatia fiului meu.

El este foarte interesat mai nou de planete.. a facut la gradinita un curs despre asta si de atunci (cred ca au trecut vreo 3 saptamani) imi tot spune sa ii citesc despre planete, sa ii desenez planete si asa mai departe. Ei, am descoperit acum vreo 2 zile ca Google Earth are si un site cu sistemul solar, univers, stele, etc. Si i l-am instalat. Cred ca a fost o greseala pentru ca in dimineata asta a venit la mine cu ochii in lacrimi si mi-a aratat ceva pe monitor. Era Helix Nebula si pe google earth era atasat chiar clipul asta de pe Youtube.  L-am intrebat desigur de ce plange si mi-a spus: “noi de ce nu putem sa vedem asta pe cer?”. Sunt de acord, nebuloasa asta este impresionanta.. dar chiar pana la lacrimi? Sa nu fiu prost inteleasa: el nu prea are voie la calculator.. Maxim 30 minute pe zi si doar pentru ca este el foarte doritor. Altfel chiar nu cred ca e sanatos la varsta asta.

Cred ca e cazul sa iesim din casa acum sa ne mai jucam cu cainii.. sa mai privim florile… soarele 🙂

P.S. Are 4 ani si jumatate

solutii posibile pentru educatie

Nu sunt un specialist in sisteme educationale. Sunt insa un produs al unui astfel de sistem si imi pot forma o opinie ce se bazeaza mai mult pe bun simt decat pe studii de cercetare profunde.

Din punctul meu de vedere imbunatatirea educatiei in Romania s-ar putea face cu investitii serioase de bani si energie dar mai ales cu viziune si leadership.

Daca as putea reforma sistemul as porni probabil cu urmatoarele elemente:

–          As corela salariilor profesorilor cu performanta acestora. Performanta as lega-o atat de metode moderne de predare dar si de teste periodice aplicate profesorilor pentru a verifica felul in care acestia isi actualizeaza cunostintele legate de domeniul pe care il predau. Am intalnit prea multi profesori care nu mai investesc in propria dezvoltare profesionala si care isi predau liniar materia desi informatia este depasita. As pune mare accent pe evaluarile anonime si permanente ale elevilor.

–          As aplica un sistem riguros de monitorizare a calitatii in educatie. Ma refer in special la calitatea ofertei educationale, la felul in care scolile creeaza un mediu competitiv si bine „echipat” si la felul in care isi pregatesc absolventii pentru viata si pentru piata muncii.

Continue reading