egalitarism in Finlanda

Studiind modelul finlandez am avut o revelatie: secretul succesului nu sta doar in sistemul extrem de eficient de a selecta si a pastra doar profesorii foarte buni. Da, formarea profesorilor in Finlanda atinge perfectiunea, dar se pare ca nu doar asta le-a asigurat succesul.

Ei au ajuns aici pentru ca de fapt, acum vreo 30 de ani, au decis ca toti copiii, indiferent de mediul socio-economic din care provin, indiferent de abilitatile intelectuale ale parintilor, au acelasi potential de a invata si trebuie sa aiba aceleasi sanse la o educatie de calitate.

Noi inca nu am ajuns la aceasta concluzie inteleapta de vreme ce aud destul de des afirmatii precum “nu toti copiii sunt in stare sa invete; poate ca ar fi mai bine ca cei slabi sa mearga la scoli profesionale; avem nevoie de instalatori si tamplari”. Am auzit chiar ca “bagajul genetic determina nivelul intelectual la care unii copii pot sa ajunga” si tot acest “bagaj genetic” ii impiedica sa invete, asadar celor mai slabi nu ar trebui sa li se permita accesul la studii universitare.

Dar sa revenim la Finlanda.

Succesul nu a aparut peste noapte iar rezultatele nu s-au vazut imediat.

Toata povestea a inceput de fapt in anii 70, atunci cand un nou sistem educational a fost adoptat. Iar acest sistem se refera de fapt la egalitate de sanse pentru toti copiii, indiferent de mediul socio-economic din care acestia provin. Conceptul este “peruskoulu” si el desemneaza o scoala “comprehensiva” pentru toti elevii intre 7 si 16 ani. Voi folosi in continuare conceptul de “scoala comprehensiva” desi nu cred ca este cel mai potrivit in limba romana. El desemneaza o scoala fara examene de admitere si fara taxe, o scoala obligatorie si disponibila pentru toti. Este o scoala finantata de stat si care ofera tuturor copiilor educatie gratuita dar si un pranz cald.

Inainte de adoptarea acestui sistem, la varsta de 11 sau 12 ani elevii erau impartiti in doua categorii: cei care au aptitudini inalte pe de o parte si cei care urmau studii vocationale pe de alta parte. Nu exista nicio posibilitate sa pendulezi intre cele doua trasee o data ce luai decizia respectiva. Cu alte cuvinte, daca incepeai studii vocationale nu mai aveai nicio sansa sa mergi ulterior la facultate.

Prin anii 70 finlandezii si-au dat seama ca acesta este un sistem gresit, nedrept. Au decis asadar sa ofere tuturor copiilor sanse egale, integrandu-i pe toti in “peruskoulu” – scoala comprehensiva de la 7 la 16 ani.

Au existat desigur critici care au afirmat: “everyone cannot learn everything and talent in society is not evenly distributed in terms of one’s ability to be educated” Va suna cunoscut?

Mai mult decat atat, oponentii noului sistem se temeau ca viitorul Finlandei era periclitat deoarece “rezultatele si obiectivele educationale vor trebui sa fie ajustate si adaptate la potentialul copiilor mai putin dotati intelectual”. Si asta s-ar putea sa va sune destul de cunoscut. In Romania am intalnit astfel de comentarii la incercarile de integrare intr-o clasa a unui copil cu dizabilitati sau a unui copil de etnie roma.

Sistemul lor arata in acest moment astfel:

sf

Structura scolilor comprehensive este aceeasi pentru toata tara, insa curriculumul national permite flexibilitate foarte mare si autonomie atat pentru scoli cat si pentru fiecare profesor in parte.

Reforma a dus la dezvoltarea a trei aspecte esentiale in scoala finlandeza, aspecte ce stau la baza succesului:

1. Clasele sunt compuse din copii ce provin din medii diverse iar acest lucru a dus la o noua abordare a invatarii si a predarii. Principiul oportunitatii egale pentru toti copiii prevede ca toti elevii trebuie sa aiba sanse egale de a avea succes si de a invata cu placere. Educatia de calitate a copiilor cu cerinte speciale este posibila doar daca dificultatile de invatare sunt depistate de foarte devreme si li se acorda atentie personalizata. Ca urmare, educatia speciala a devenit parte din curriculum si toate scolile au angajat specialisti pentru sustinerea elevilor cu probleme de invatare.

2. Consilierea vocationala a devenit obligatorie pentru toate scolile. In cadrul consilierii vocationale, fiecare elev isi petrece 2 saptamani la un loc de munca ales. Consilierea vocationala minimizeaza riscul ca un elev sa ia decizii gresite in legatura cu viitorul sau. Acesta are 3 optiuni: sa isi continue studiile generaliste (upper secondary general school), sa mearga la o scoala vocationala sau sa se angajeze. Dar, este important de mentionat ca dupa scoala vocationala, acesta poate alege sa mearga la universitate!

3. Toti profesorii – atat cei care inainte predasera in scolile generaliste cat si cei care predasera in scoli profesionale – au trebuit sa se adapteze la noile scoli comprehensive. Noua reforma a reprezentat asadar o noua viziune asupra educatiei pornind de la premisa ca “toti copiii pot sa invete daca beneficiaza de oportunitati si sprijin adecvat” si acceptand faptul ca “intelegerea diversitatii umane este un obiectiv educational important iar scolile trebuie sa functioneze ca niste democratii la scala mica” (Sahlberg, Finnish Lessons)

Noile “peruskoulu” conditionau astfel profesorii sa foloseasca metode alternative de predare si sa contruiasca medii educationale care sa permita invatare diferentiata pentru copii cu nevoi diferite.

Toate aceste aspecte au dus la schimbari sistemice si o noua lege care sa reglementeze educatia profesorilor (adoptata in 1979) cu accent pe dezvoltarea profesionala continua si folosirea rezultatelor cercetarii in educatie (research-based teacher education).

O consecinta concreta a reformei a fost dezvoltarea ciclului secundar superior (echivalentul claselor X-XII in sistemul romanesc). Parintii au inceput sa isi incurajeze copiii sa studieze in continuare iar elevii, la randul lor, aveau asteptari din ce in ce mai inalte in legatura cu dezvoltarea lor personala.

Adevarul este ca, atunci cand cineva iti spune ca esti capabil de performanta, indiferent din ce mediu provii, asta te poate motiva extraordinar. Iar daca mesajul este transmis la nivel de politici publice, schimbarile pozitive sunt sistemice.

Sistemul romanesc este singurul pe care eu il cunosc care sa accentueze partile negative ale beneficiarilor sai si care sa incerce constant sa isi descurajeze tinerii in parcursul lor educational: NU toti tinerii trebuie sa faca liceul (pentru ca, nu-i asa.. nu sunt in stare), NU toti tinerii trebuie sa mearga la facultate (ca sa nu alimenteze fabricile de diplome, si oricum avem nevoie de instalatori…). “Tara te vrea prost” nu este doar o zicala, ci politica de stat.

Alte state fac eforturi pentru a-si incuraja tinerii sa urmeze cat mai multe niveluri educationale, pentru a avea o populatie educata si pentru a fi pregatiti pentru o piata bazata pe economia cunoasterii, nu pe o economie bazata pe industrie sau agricultura.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*