De ce avem universitati? – o dezbatere despre valoarea sistemului educational american (si nu numai)

Cristian Lupsa mi-a trimis acum ceva vreme un articol aparut in The New Yorker referitor la sistemul universitar american. De-abia acum am avut ceva ragaz sa il citesc pe indelete iar concluzia a fost aceeasi ca in multe alte ocazii in care citesc astfel de articole: si ei au aceleasi probleme ca si noi. Aceleasi dileme, aceleasi incertitudini, aceleasi incercari de a regandi educatia.

O sa incerc sa redau mai jos ideile principale ale articolului cu mici comentarii personale referitoare la paralela cu invatamantul romanesc.

Exista doua teorii referitoare la rolul universitatilor:

1. Societatea are nevoie de un mecanism pentru a-i scoate in evidenta, pentru a-i selecta pe cei  mai inteligenti reprezentanti ai sai (exact asa cum o echipa de atletism are nevoie de un mecanism, precum un cronometru, pentru a determina care sunt cei mai rapizi membri ai sai).

Societatea isi doreste sa ii identifice pe acesti reprezentanti de elita pentru a-i putea indruma catre cariere ce le maximizeaza potentialul. Asta pentru ca societatea isi doreste sa obtina ceea ce este mai bun din resursele sale umane. Studiile superioare sunt un proces potrivit pentru aceasta misiune. Din aceasta perspectiva, facultatea este un fel de test de inteligenta ce dureaza 3 (4,5,6) ani. Studentii trebuie sa dovedeasca aptitudini intelectuale ridicate pe parcursul mai multor ani si in legatura cu mai multe domenii ale cunoasterii. Daca nu sunt suficient de bine pregatiti sau neglijenti sau nepasatori, asta se va reflecta in notele lor.

Sistemul universitar ii mai imparte pe oameni si in functie de aptitudini: ii separa pe cei inclinati catre filosofie de cei inzestrati pentru stiintele exacte.

La sfarsitul facultatii, absolventii primesc o nota (GPA in sistemul american). Ca sa dam exact definitia de wikipedia: Grade Point Average (GPA) se calculeaza insumand notele pe care le obtine un student si impartind suma rezultata la numarul de credite obtinute. Ei bine, sistemul trebuie sa functioneze astfel incat angajatorii sa aiba incredere ca acest GPA chiar reflecta potentialul intelectual si productiv al absolventului. De aceea, standardele de notare ar trebui sa fie cam aceleasi in cadrul sistemului, altfel nota respectiva devine relativa. (in Romania rolul GPA-ului l-ar avea licenta iar intrebarea devine, desigur: “Are nota de la licenta vreo relevanta pentru angajatori?”)

2. Intr-o societate care ii incurajeaza pe membrii sai sa urmeze carierele ce le promit recompensele cele mai mari personale si financiare, oamenii vor invata doar ceea ce ii ajuta sa atinga succesul. Oamenii nu ar avea niciun fel de motivatie pentru a invata cunostinte si aptitudini importante pentru a fi cetateni informati sau persoane cultivate. Facultatea ii ajuta astfel pe studenti sa aiba acces la materiale care le deschid orizonturile si ii imbogatesc cultural, indiferent de cariera pe care o vor alege pana la urma.

Facultatea are si rolul de a socializa – aduna laolalta oameni ce provin din medii diferite, cu convingeri si credinte diferite si le prezinta “normele” general acceptate, niveland cumva toate aceste diferente. Independenta in gandire este incurajata, insa studentii trebuie sa cunoasca “felul in care se fac lucrurile” inainte sa le fie permise devierile de la cutuma.

In mod ideal, ne-am dori ca toata lumea sa mearga la facultate, pentru ca facultatea “niveleaza” asperitatile, minimizeaza diferentele ideologice, produce adulti care gandesc relativ la fel.

Daca esti adeptul primei teorii (studiile universitare ca mecanism de selectie a elitei), nu conteaza ce cursuri urmeaza studentii atata vreme cat mecanismul este destul de riguros pentru a-si face treaba. Tot ceea ce conteaza sunt notele.

Daca preferi cea de-a doua teorie, singurul lucru care conteaza este continutul educatiei: ce invata efectiv studentii.

Inca din 1945, sistemul american de educatie a incercat sa incorporeze ambele teorii in acelasi timp iar acest lucru a provocat confuzie. Sistemul este atat meritocratic (teoria 1) cat si democratic (teoria 2).

Cu alte cuvinte, ne dorim ca sistemul universitar sa fie accesibil pentru toti (americanii, romanii asisderea), insa vrem in acelasi timp ca studentii sa merite notele pe care le primesc.

Cresterea numarului studentilor in SUA a fost exponentiala.

Astfel:

1950 – 1.140.000 studenti in universitati de stat si aproximativ tot atatia in cele private

2011 – 15.000.000 studenti  in universitati de stat si 6.000.000 studenti in cele private

 

http://turambarr.blogspot.com/2011/01/evolutia-numarului-de-studenti-1990.html

 

6% din toata populatia Americii este inscrisa la o forma de educatie superioara (licenta, masterat, doctorat). In UK sau Franta procentul este de 3%, in Romania 4,5%.

Daca esti adeptul teoriei 1, vei fi ingrijorat ca, din cauza numarului foarte mare de persoane care au acces la studii superioare, examenul de licenta isi pierde semnificatia si nu mai indica potentialul intelectual real al tanarului. Mai mult, cresterea subventionarii din bani publici a sistemului pentru a asigura incluziunea pentru toti, saboteaza mecanismul de selectie (sa ne aducem aminte, teoria 1 era despre selectia elitelor, nu despre incluziune 🙂

Daca esti adeptul teoriei 2, te vei teme ca acerba competitie pentru un loc in primele universitati din topuri submineaza prioritatile educationale: studentii si parintii lor supraevalueaza un serviciu pentru care exista substituti mult mai ieftini. Un an la Princeton sau Stanford poate costa 50.000 USD in vreme ce facultatile de stat costa mult mai ieftin (taxa de scolarizare medie este in jur de 7.500 USD). Aceasta teorie sustine faptul ca educatia trebuie sa aiba in vedere cresterea personala si profesionala, si nu este o cursa pentru a ajunge primul in varf.

va continua…

One thought on “De ce avem universitati? – o dezbatere despre valoarea sistemului educational american (si nu numai)

  1. Buna,
    Mersi de articol. E foarte informativ. Insa sint multi studenti foarte dezavatajati care au GPA-ul la fel de competitiv cu alti studenti care intra la Harvard insa nu au resurse financiare sai sustina sa mearga la Harvard, asa ca aleg universitati de stat sau altele ca sa-si sustina cheltuielile. Asta nu inseamna ca ei nu au capabilitatile intelectuale, ci doar financiar sint greutati. Si ideaile astea trebuie mentinute in articol.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*