scrisoare pentru bursierii mei

Dragii mei,

Nu lasati pe nimeni sa va spuna ca nu sunteti valorosi. Sa fiti intotdeauna convinsi ca puteti schimba lumea. Nimeni nu va poate controla viata decat voi insiva.

Sa nu renuntati niciodata la visurile voastre. Daca inima voastra si pasiunea va duc pe un drum, urmati-l chiar daca acest lucru va cere efort si sacrificiu, si chiar daca cei din jurul vostru va spun ca nu veti avea success.

Folositi fiecare zi pentru a fi mai buni, sa nu treaca una fara sa invatati ceva nou, ceva util pentru voi si pentru viata voastra.

Nu pastrati in jurul vostru oameni care nu va ajuta sa cresteti spiritual, oameni de la care nu aveti ce invata, oameni care nu pretuiesc relatia voastra. Nu pastrati prieteni care nu au aceleasi valori, care se drogheaza, care injura, care sunt violenti.  Luati din critici doar partea constructiva, partea care va ajuta sa vedeti lucruri ce pot fi imbunatatite.

Sa nu va fie niciodata rusine pentru cine sunteti, pentru familia voastra sau pentru ca nu aveti aceeasi marca de jeansi cu colegii vostri mai avuti. Din experienta va spun ca de obicei razbesc in viata cei mai ambitiosi, nu cei care au parintii cei mai bogati.

Aveti rabdare! Stiu ca va arde sufletul ca nu puteti fi repede ceea ce vreti sa fiti, ca nu puteti sa fiti liberi, sa faceti ceea ce vreti cand vreti. Aveti rabdare… invatati, cresteti, acumulati iar cand vine timpul luati-va zborul, dar pregatiti pentru viata.

Intelegeti ca viata nu este usoara si razbesc cei puternici. Nu cei cu bani, ci cei puternici, cei adaptati, cei care au reusit sa isi faca prieteni.

Nu va judecati parintii. Chiar daca stiti ca va nedreptatesc, chiar daca voi credeti ca ati face treaba mai buna decat ei, chiar daca vi se pare ca sunt dusmanii vostri. Parintii vostri sunt oameni normali cu slabiciunile lor, cu alegerile lor bune sau rele si in general sunt manati de bune intentii. Daca parintii vostri va abuzeaza, cautati ajutor la rude, la autoritati, la fundatii. Trebuie sa stiti ca exista o lege care spune asa:

Copilul are dreptul la respectarea personalitatii si individualitatii sale si nu poate fi supus pedepselor fizice sau altor tratamente umilitoare ori degradande.

Copilul are dreptul la odihna si vacanta.

Copilul are dreptul de a fi protejat impotriva oricaror forme de violenta, neglijenta, abuz sau rele-tratamente.

Copilul are dreptul sa creasca alaturi de parintii sai. Copilul are dreptul sa fie crescut intr-o atmosfera de afectiune si de securitate materiala si morala.

Copilul are dreptul sa depuna singur plangeri referitoare la incalcarea drepturilor sale fundamentale.  Copilul este informat asupra drepturilor sale precum si asupra modalitatilor de exercitare a acestora.

Cunoasteti-va drepturile si aparati-va impotriva abuzurilor.

Noi vom incerca tot timpul sa fim alaturi de voi, cu vorba dar si cu fapta.

(acest mesaj este scris ca reactie la aceasta scrisoare:

“Salut! Sunt intr-o situatie destul de dificila. Tatal meu este alcoolic de cand ma stiu. Nu a fost mereu la fel, a fost o chestie progresiva (adica de la o bere pe zi, s-a ajuns la full night pe bauturi). Aceasta boala a lui imi afecteaza foarte mult viata personala dar si economica (mai ales acum). Am un sentiment de sila fata de mine, de neincredere, ma tem mereu de alegerile pe care le fac, si mai ales de rezultatul lor. Cel mai mult ma framanta increderea de sine si ambitia pe care am pierdut-o, in sensul ca, de p-a 8-a am vrut medic, atunci aveam macar medie de 9.82, eram de neoprit, olimpic la bio, apoi, de cand a inceput sa se ia de mine, am coborat, incet dar sigur in noroi, a-9-a 9.53, a 10-a 9.50, acum a 11-a 9.00. P-a 12-a nu stiu cum va fi. Aceasta coborare a fost data de faptul ca viziunea mea ca fiind medic era tot mai departe si mai imposibil de ajuns, din cauza problemelor financiare si morale pe care tata ni le produce (el nu plateste nimic in casa, bea tot, totul revine pe umerii mamei si ai alocatiei fratelui meu, apoi alocatia mea si bursa mea – cu care eu platesc datoriile pe care le avem) astfel ca in loc sa imi doresc sa devin ceea ce vreau, ma orientez spre slujbe ce ofera un salariu mai rapid decat medicina (Dreptul), pentru a ma rupe cat mai repede de ei. Plus ca in toata nebunia asta isi bate joc in continuu de mine spunandu-mi lucruri care ma deprima si ma fac sa ma simt ca ultimul gunoi, cum ar fi: “esti un prost”, “un fraier”, “nu esti decat o eroare” (aici face aluzie la faptul ca sufar de ambliopie – defect de vedere, de platfus si asimetrie a sternului – fapt ce ma impiedica din a face sport la scoala), ca sunt un ratat fiindca nu am o prietena, ca alti baieti de varsta mea sunt mai buni decat mine, si treptat, am ajuns sa cred in ceea ce imi spune si sa devin tot mai mult ceea ce vrea el, si traiesc mereu sentimente de nesiguranta, singurate, neintelegere si jena.
Viata inafara scolii mi-o afecteaza prin acel “low self esteem”- deci, ma vad ca pe ultimul jeg, desi nu e asa, stiu si eu asta, dar nu imi pot reveni. Odata cu lipsa suportului oferit de parintii mei (mama ma sprijina,dar nu pot vorbi cu ea despre problemele mele de adolescent, avem destule oricum) a disparut increderea de sine, fiind lasat practic “pe picioarele mele”. Gasesc foarte greu a socializa cu persoane noi (altele decat prietenii din copilarie), mai ales cu fetele, in sensul ca ma inchid in mine si prefer sa tac si sa ascult, din cauza lipsei de incredere pe care o am, desi eu nu sunt asa, mie imi place sa vorbesc, sunt amuzant si distractiv. Probabil singurul lucru care ma motiveaza este alergatul, alerg zilnic pe stadion, in fiecare si mai mult, e singurul loc in care stiu ca nimeni nu ma poate batjocori pentru ceea ce sunt. Ceea ce am incercat eu sa fac a fost de putin efect:
1. Am incercat sa vorbesc cu el despre boala lui, cand era treaz, sa mearga la dezalcolizare- Nu a vrut.
2. Am incercat sa o conving pe mama sa divorteze. Nu a mers fiindca daca divorteaza apartamentul si toate se vor imparti in 2 mod in care voi ramane pe drumuri.
3. Am incercat sa ma vindec mergand la psihologul scolii – Nu a mers,domnisoara care e acolo e… sa nu fiu magar “simpla la gandire”
4. Am vrut sa ma mut la bunici- nu a mers fiindca daca as fi facut asta mi-as fi pierdut singurele persoane care ma inteleg – prietenii mei.”

Adrian

20 thoughts on “scrisoare pentru bursierii mei

  1. D-na Tincuta, nu cred ca are rost sa comentez ceea ce ati spus pentru ca e realitate si sinceritate pura. Multumim!
    Acum Adrian, sfat nu pot sa iti dau. Nu sunt in situatie iar cu empatia la acest nivel o duc cam slabut. Dar pot sa iti spun ca parintii mei au decedat amandoi. Daca ar fi fost alcoolici sau violenti, cred ca ii iubeam la fel de mult. Mi-e frica sa dau sfaturi, dar iti propun sa iti astupi urechile in preajma lui si sa dai din cap. Mai ai putin si pleci la facultate si tocmai de aceea nu e momentul sa devii delasator in privinta educatiei tale. Crede-ma, fara parinti nu iti e mai bine! Chiar NU! Vara asta incarca-ti bateriile ca urmeaza un an greu. Fii stapan pe emotiile tale si nu lasa persoane/cuvinte arunca aiurea sa te doboare.
    P.S. As vrea sa te cunosc.

  2. Si eu as vrea sa te cunosc, Adrian…
    Doamna Tincuta, nu stiu daca mesajele noastre ajung la el, dar daca nu, macar sa ne spuneti, ca sa nu vorbim degeaba.
    Eu iti zic Adrian, dupa cum aud din multe parti, sa nu te lasi de invatat, ca e singura ta scapare dintr-un mediu in care nu ti-e bine. Iar in privinta tatalui tau, sa nu-l urasti. E tatal tau, dar sufera de o boala cumplita, de o patima de care nu multi pot scapa. Incearca sa te bucuri de el si sa ii faci loc in inima ta macar in momentele in care e treaz, chiar daca dupa aceea toate eforturile tale sunt duse de rapa cand incepe sa bea…
    Chiar as vrea sa te cunosc…

  3. In primul rand doresc sa multumesc acestor oameni deosebiti care ne fac pe noi, elevi si studenti, sa ne implinim visele mai usor. Va multumim din suflet, si ma bucur ca exista si astfel de persoane in tara asta de care mi-e scarba.Personal, sper sa ajung sa rasplatesc cumva acest serviciu, probabil prin atitudinea si initiativele pe care le apreciez si pe care doresc sa le copiez si eu, incercand sa schimb viitorul copiiilor nostrii.
    In ceea ce priveste problema delicata in care se afla Adrian, pot sa spun ca am trecut si eu prin asa ceva.Violenta, stres, vorbe urate, despartirea parintilor, toate imi sunt cunoscute. Stiu ca nu e un lucru cu care sa ma mandresc, dar e un lucru care m-a facut sa imi pese de directia pe care ma indrept.Parintii mei s-au despartit fara sa divorteze, pur si simplu m-am mutat cu mama acasa la un unchi.Pot spune ca imi lipsesc acele clipe grele, pentru ca tatal meu a murit acum un an si jumatate, intr-un accident de munca.Cu toate ca nu am apreciat comportamentul lui, imi amintesc cu placere de momentele frumoase si consider ca fara severitatea cu care am fost tratat atat in familie, cat si in ceea ce priveste scoala, nu as fi reusit sa ma descurc asa bine.M-a invatat sa ma descurc in viata, m-a pregatit pentru ceea ce era inevitabil. Pentru asta ii multumesc, si sper ca ma aude!
    Multa rabdare, Adrian, si profita ca inca il ai aproape! Incearca sa ii arati ca esti mai mult decat ceea ce vede el in tine!
    D.Patriciu, d. Tincuta si intreaga fundatie, va multumesc pentru tot!

  4. adrian, nu vreau sa iti dau sfaturi, pentru ca nu cred ca as ajuta… insa pot sa afirm cu tarie ca te inteleg…perfect!

    am avut aceleasi probleme exact in aceeasi perioada a vietii ca si tine! stiu cat de greu este, si cat ai avut de indurat!
    eu nu am lasat garda jos si nu m-am desconsiderat pentru ca cei din jurul meu au facut-o! cred ca astfel am reusit sa traversez poate cea mai grea perioada a vietii!

    e ciudat poate, dar ai sa fii uimit cate o sa inveti din experientele prin care treci. iti urez sa ai forta pe mai departe!

  5. Va multumesc frumos pentru mesaje. I le voi transmite lui Adrian cand reusesc sa dau de el, deocamdata nu raspunde la telefon.
    Imi pare tare rau ca atat de multi tineri se confrunta cu aceasta problema.. cu a trai alaturi de un parinte alcoolic 🙁
    Este foarte adevarat Mircea ce spui: este o experienta din care inveti foarte multe lucruri.. si despre sine si despre ceilalti. Este la fel de adevarat insa ca atunci cand esti in mijlocul experientei respective, astfel de “beneficii” pe termen lung nu te incalzesc cu nimic. Este bine insa ca oamenii sa vada luminita de la capatul tunelului si perspective mai pozitive.. Altfel e dificil de gasit puterea pentru a lupta cu toate aceste lucruri.

  6. Doamna Tincuta,e minunat ca sunteti alaturi de noi prin sfaturi si vorbe sincere.E minunat ca ne ajutati si ca sunteti mereu langa noi cu cate un sfat.
    Adrian,daca citesti ce scriem noi aici,raspunde-ne pe forum.Sunt deschis pentru prietenii.
    ID-ul meu este dan_g3o92 .Lasa-mi un mesaj oricand poti.Sper sa depasesti toate dificultatile familiale si sa iti doresti mereu sa realizezi ceea ce ti-ai propus.Cred ca e cel mai important sa nu renunti la visele si dorintele pe care le ai.O zi buna in continuare>:D<.

  7. Dna Tincuta, va multumim pentru sfaturile bune pe care ni le dati pentru ca ne sunt cu adevarat folositoare.
    Am citit si pe forum situatia lui Adrian si intr-adevar e dureros si cand auzi despre astfel de cazuri, dar sa mai si traiesti o astfel de viata.Cu toate acestea Adrian, eu te sfatuiesc sa nu cedezi, nu uita ca exista Dumnezeu care ne vegheaza pe toti si care le da tuturor o sansa.Fi alaturi de familia ta indiferent de cat de greu iti este pentru ca sunt parintii tai si indiferent de cum sunt ei tot te iubesc. Bucura-te de clipele in care tatal tau e treaz si fi alaturi de mama ta pt ca probabil nici dansei nu ii este usor sa traiasca asa. Gandeste-te ca tu ai un viitor inainte, un viitor care va fi asa cum vrei tu, asa cum ti-l creezi. Nu-mi place sa dau sfaturi dar daca ai nevoie de cineva care sa te asculte si sa incerce sa te inteleaga idul meu este larisa_popescu16, mi-ar placea sa mai vorbim pe mess. Din cate am inteles pe forum cred ca suntem cam de aceeasi varsta asa ca la anul vom trece impreuna prin emotiile bacului;)).

  8. Am citit acest articol si nu am cuvinte…citind scrisoarea dumneavoastra, iar mai apoi pe cea a lui Adrian, parca citeam o parte din viata mea. Adevarul este crunt si refuz adesea sa il accept. Ai mei pozeaza in familia perfect, in realitate e jale. Locuiesc la 20 de Km de scoala si desi as putea face naveta, am ales sa stau la internat, deoarece ma saturasem de scandalurile zilnice de acasa, imi creau o stare depresiva, deseori imi doream sa nu mai traiesc. Tatal meu isi stapaneste foarte greu nervi, iar cand bea, este evident ca urmeaza un scandal. Locuim cu bunicii din partea mamei, ceea ce face ca scandalurile sa fie mai acute, si asta ma doare. Imi iubesc bunicii pentru ca ei m-au crescut, dar mai ales imi iubesc foarte mult mama, pe care, nu o data, am fost la un pas de a o pierde. Mama mea este foarte bolnava, dar nu vreau sa vorbesc desprea asta. Din feriire tata nu este agresiv decat uneori, si asta numai cu mine, am impresia deseori ca ma uraste si asta pentru ca nu am fost baiat, fiindca a asteptat 5 ani un copil…si am venit eu, o pacoste, asa cum ma numeste el. Acum stau in timpul scolii la internat, iar vara acasa. insa vara am noroc ca nu prea bea ca suntem aproape zilnic la munca pe camp si ii e frica de combinatia bautura-caldura. Si eu vreau sa dau la medicina, in ultima perioada m-am schimbat mult, am niste prieteni foarte buni, cu suflet mare, intre care eu ma regasesc. Marturisesc ca e prima data cand vorbesc despre situatia mea si asta ma face sa ma simt mai bine.

  9. Pentru scrisoare mii de multumiri doamnei Tincuta. Fraza “Nu pastrati in jurul vostru oameni care nu va ajuta sa cresteti spiritual, oameni de la care nu aveti ce invata, oameni care nu pretuiesc relatia voastra.” m-a ajutat foarte mult. Eram prea distrata, prea indiferenta, prea orbita si nu realizam cercul de prieteni pe care am inceput sa-l frecventez cu ocazia vacantei. Am citit cu atentie scrisoarea si aceste cuvinte mi-au deschis ochii. Multumesc ! ! !
    Ii multumesc lui Dumnezeu in fiecare zi pentru parintii pe care ii am. Scrisoarea lui Adrian m-a facut sa realizez, inca odata, cat sunt de norocoasa.

  10. buna!..il admir foarte mult pe adrian..adica trebuie sa recunoastem ca a avut medii destul de mari ..felicitari!
    eu cred ca problemele ne ajuta sa ne autodepasim..fii tare!!
    si eu am avut probleme in familie dar cu ajutorul Lui Dumnezeu totul trece..sunt sigura de asta..toti am fost trimisi pe Pamant cu un motiv ..eu asa cred..
    sunt foarte incantata ca am primit si eu aceasta bursa si sunt sigura ca ma va ajuta multumesc:)!!
    scrisoarea pe care a postat-o DoamnaTincuta este cu adevarat emotionanta si ne face sa reflectam asupra viitorului ..

  11. aveti mare dreptate d’na Tincuta,si sincer as putea sa’l inteleg p adrian….si la mine in familie sunt diferite probleme(nu de genul alcoolemie)insa e destul de greu sa nu poti conta pe intelegerea parintilor in deciziile tale…:(de cele mai multe ori ajung sa cred chiar ca daca nu eram eu si surorile mele,nu mai avea atatea probleme..:(.si daca cineva ar vrea sa caute un responsabil cu siguranta ar ajunge la aceeasi concluzie:banii.intotdeauna banii…cred ca toti ne dorim sa crestem cat mai repede sa fim stapani p situatie si sa fim independenti…insa nu stim ce ne rezerva viitorul(mai ales intro tara ca Romania de azi)mi’a parut bn ca am putut sa va impartasesc cateva din gandurile mele si va multumesc foarte mult pentru sansa pe care personal mi’ati dat’o prin bursa acordata.imi este de foarte mare ajutor.multumesc inca o data.la revedere

  12. D-mna Tincuta va multumesc pt.scrisoarea f frumoasa si patrunzatoare p kre ne ati adresat-o precum si pt.k ati facut posibil k si eu sa primesc aceasta bursa ce ma va ajuta enorm!
    Primele cuvinte care mi-au rasunat in minte dupa ce am citit scrisoarea dvs si p a lui Adrian ,si p care i le adresez ca p o incurajare,au fost cele p care ni le a adresat invatatoarea noastra la sf.clasei a 4-a:”Nu de unde veniti se constituie cinstea voastra,ci incotro va indreptati”!!Asadar sa nu va fie niciodata rusine cu parintii vostri si cu mediul din care proveniti pt.k aici p pamant fiecare are d indeplinit o anumita misiune si se spune k Dumnezeu nu impovareaza p un om cu mai mult decat poate duce! Asa ca un pic d CURAJ ,totul va fi bn…d vreme ce mai exista ink oameni k cei d la aceasta fundatie care sunt gata sa ne ajute in momentele grele…

  13. Adrian..lasa grijile deoparte..si increde-te in puterea lui Dumnezeu,caci numai El te poate ajuta si te poate “ridica” oricand.trebuie sa ai credinta ca totul va fi bine.Ma voi ruga pt tine si familia ta:)

  14. M-a impresionat f. mult scrisoarea( d-na Tincuta sunteti un suflet deosebit!). Nu stiu daca vorbele mele vor ajunge la tine Adrian sau daca vor conta, dar sa stii ca orice ai face A RENUNTA NU ESTE O OPTIUNE, ti-o spun din proprie experienta(in 21 de ani am avut parte si de probleme familiale, si de desconsideratie mom de saracie crunta si lista continua). Sa nu renunti la visul de face medicina, e al tau! daca crezi k nu mai are rost uita-te la mama ta si ai sa-l gasesti:)Important e sa iti revii singur, si cat mai devreme, pt k viata poate fi o continua lovitura, dar trebuie sa treci peste:) cat despre tatal tau nu stiu ce sa spun, roaga-te pt el, are nevoie:) Cu drag..

  15. foarte frumos gestul dumneavoastra de a ne oferi tuturor bursierilor un sprijin moral (pe langa cel financiar),pentru ca uneori o vorba buna ,un sfat prietenesc e foarte important.
    uneori ,multi dintre noi ne pierdem curajul vazand ce se intampla in jurul nostru,iar rautatile celorlalti ajung sa ne raneasca …si eu eram asa inainte,insa in ultimul timp am reusit sa ma schimb in bine in sensul ca am mai multa incredere in mine si nu mai ascult ce spun altii,decat in masura in care vorbele lor sunt sfaturi si critici constructive.familia joaca un rol important in viata fiecaruia dintre noi si ne sprijina (in majoritatea cazurilor )..eu sunt o norocoasa ,parintii mei ma apreciaza si ma ajuta ..
    in cazul tau ,Adrian ,sfatul meu este sa mergi mai departe,sa nu mai asculti rautatile care vin din partea tatalui tau pentru ca sunt sigura ca in felul lui te iubeste,insa nu stiu cum sa o arate si in plus de asta viciile il distrug .Succes in continuare!

  16. Multumesc ca existati si ca aduceti speranta si puterea de a merge mai departe desi este foarte greu..
    Adrian, sunt studenta la medicina si am ales medicina cand situatia in familia mea era destul de grea,iar parintii nu au fost de acord cu alegerea mea(tata fiind grav bolnav).
    Vreau doar sa iti spun ca este cea mai buna decizie pe care am putut sa o iau, este foarte frumoasa facultatea, trebuie sa te dedici in totalitate dar daca iti place iti va fi mai usor. Dupa primul an de facultate mi-am pierdul tata si asta nu m-a impiedicat sa merg mai departe. Acum ii inteleg mai bine pe cei care sufera si am ocazia sa le aduc macar un zambet sau o incurajare pentru ca am trait suferinta lor alaturi de tatal meu.
    Daca acum iti este greu gandeste-te ca este doar o etapa in evolutia ta, te intaresti pentru ce va urma.Sa nu renuti la visul tau pentru ca fi doctor e ceva divin!
    Poate vom schimba ca medici ceva!!!!

  17. doamna Tincuta as vrea sa va intreb si eu ceva in legatura cu bursa:e primul meu an de bursa si astazi mi-a venit hartiile cu contractul pt bursa,iar acolo unde trebuie completat cu datele reprezentantilor legali nu stiu pe cine sa trec deoarece parintii mei sunt despartiti eu stau cu tatal meu care s-a recasatorit iar mama mea si-a pierdut toate drepturile asupra mea.Deci pe cine voi scrie?

  18. Buna Paula,
    In urma divortului parintilor tai, unul dintre ei a fost desemnat tutorele tau legal. Daca mama ta si-a pierdut drepturile asupra ta, inteleg ca ai ramas in custodia tatalui tau.
    Asadar vei trece datele de identificare ale tatalui (numai ale lui).
    Mult succes!

  19. “Nu pastrati in jurul vostru oameni care nu va ajuta sa cresteti spiritual, oameni de la care nu aveti ce invata, oameni care nu pretuiesc relatia voastra. Nu pastrati prieteni care nu au aceleasi valori,care injura, care sunt violenti”.
    As vrea sa pot sa ascult acest sfat, insa din pacate sunt minora. Iar persoana care are caracteristicile descrise mai sus este tocmai TATAL MEU. Mama nu, ea e tot o victima ca mine. Poate credeti ca fac parte din sutele de adolescenti care se razvratesc impotriva parintilor pentru ca nu au tot ce isi doresc. Eu pot sa zic ca nu am nimic, doar pe mama, bunica si sora. Si nici nu imi doresc mai mult decat LINISTE in familie. Mie foarte greu sa vad ca cei din jur, respectiv colegii mei se pot bucura de acest lucru.Doare

  20. Buna tuturor!Intr-adevar ne-ati transmis prin cuvinte frumoase incurajari de care avem mare nevoie!Adrian este unul dintre milioanele de copii din aceasta lumea care trece prin asa ceva!Si eu am trecut prin astfel de certuri presarate cu batati pana la divortul parintilor,iar dupa divort a fost la fel de rau daca nu mai rau…mereu am simtit lipsa unui sfat si a unei vorbe bune,situatia de casa m-a facut sau inca ma face sa fiu complexata si nesigura pe mine…sunt constienta de aceste probleme psihologice si incerc sa trec peste…sper ca voi reusi!Mult succes si putere tuturor!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*