dragoste si frica

“There are only two things in this world… only two things. Love and fear”. Nu o spun eu, a spus-o Santana in seara asta in timpul concertului din cadrul B’estFest. Un concert senzational de altfel, care a adunat foarte multa lume. Greu de gasit loc de parcare.. dar nu despre asta vreau sa vorbesc. Ci despre mesajul lui.. enuntat la inceputul acestui articol. Sunt doar doua lucruri in lumea asta: dragostea si frica. Nu dragostea si ura.. nu… dragostea si frica.

Recunosc ca m-am gandit de multe ori la asta si tind sa ii dau dreptate. Daca este sa ma gandesc la istoria ultimului secol, cam tot ce s-a intamplat ii da de asemenea dreptate. De ce ar fi pornit germanii masinaria de exterminare a evreilor daca nu din frica? Din teama ca o natie cu talente comerciale va “suge sangele” si prosperitatea unei tari care oricum era vlaguita de primul razboi mondial? Ce mecanisme interne, ce “butoane” au reusit capii Germaniei de la vremea respectiva sa exploateze, sa atinga, daca nu cele ale fricii? Intoleranta in general.. xenofobia, sovinismul.. au la baza acelasi lucru: frica. Citeam deunazi opinia unui tanar foarte pornit impotriva homosexualitatii in general care spunea ca aceasta reprezinta un “atentat la viata familiei”. Ce am citit eu in aceasta declaratie? Teama.. Teama ca lumea asa cum o stim noi s-ar putea “darama”, s-ar putea schimba. Iar valorile la care tinem atat de mult s-ar putea prabusi. Intrebarea este desigur: ne-am ales bine valorile? Prima valoare nu ar trebui sa fie cumva toleranta? Toleranta este insa intr-adevar greu de “practicat”. Pentru ca a fi cu adevarat tolerant inseamna sa iesi din zona ta de confort, inseamna sa fii flexibil si inseamna mai ales efortul de a incerca sa intelegi ca oamenii sunt diferiti.

Ca sa dau un exemplu chiar mai recent.. De ce ar fi existat reactiile extraordinar de negative ale italienilor la cazul Mailat? As spune ca tot din frica. Frica generata de faptul ca brusc o comunitate noua si nu tocmai “pasnica” isi face loc pe teritoriul tau, iti mananca din resurse si pare a creste pe zi ce trece.

Fata cealalta a monedei o reprezinta desigur dragostea. Dragostea care te face sa vrei sa intelegi lumea inainte sa o judeci. Dragostea care te face tolerant si rabdator. Dragostea care te face sa zambesti atunci cand un sofer grabit si nervos iti taie calea sau cand copilul ti-a varsat paharul de apa in poala exact atunci cand esti in intarziere la serviciu. Dragostea care se intoarce inzecit asupra ta fara ca macar sa iti dai seama de lucrul asta.

3 thoughts on “dragoste si frica

  1. In plus, frica genereaza violenta, o tendinta a omului de a distruge ce-l inspaimanta, ceva aproape animalic daca ne gandim ca si cainii ataca cand le e frica.
    Dragostea a inceput sa paleasca in cotidianul de avalansa al zilelor noastre dar renaste din nou, mai solida, din solidaritatea celor carora le da singura speranta de a trai, de a merge mai departe, de a-si depasi conditia, de adeveni in final un om mai bun.
    O vezi uneori in ochii unui copil care se bucura de fiecare zi, iubindu-si parintii si viata in sine. Uitandu-ma ieri la nepotelul meu de numai sapte luni care radea fericit, ma gandeam ca poate uneori uitam sa ne bucuram de viata.

  2. Ai dreptate Codrin si multumesc frumos pentru mesaj. Eu ma gandesc uneori ca avand in vedere natura umana, dragostea este greu “de practicat”. Vrem intotdeauna mai mult, mai repede, apreciem oamenii de langa noi doar in masura in care ne ofera mai mult decat le dam si tot asa.. Este nevoie de mult timp si rabdare sa oferi dragoste, dar este singura cale sa ai o viata cu adevarat plina de satisfactii.

  3. There are only two things in this world Love and fear – asta a mai spus-o si donald walsch in trilogia conversatii cu dumnezeu. si probabil o mai spun multi altii 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*