filantropie – sa fie, dar pe tacute

Citeam acum vreo 2 saptamani pe un blog opinia unui domn (imi cer scuze ca nu am retinut numele) care spunea ca s-a saturat sa citeasca despre fundatiile lui Voiculescu si Patriciu. Ca filantropia se face in mod discret, ca nu se vorbeste despre asta si ca el pur si simplu nu vrea sa stie.
Recunosc ca nu e prima data cand citesc sau aud astfel de lucruri. Dar nu sunt de acord cu ele. Intrebarea mea pentru acel domn (desi ma indoiesc ca va citi vreodata blogul asta) este: De ce? De ce nu doriti sa aflati despre proiecte de filantropie? De ce nu este bine ca oamenii in general sa afle ca se mai intampla si lucruri bune in tara asta, proiecte frumoase si de impact?

De ce sa nu vorbim despre asta? Preferam oare sa auzim numai lucruri negative? Numai dezastre, violuri si crime? Nu cred.. Eu cred ca oamenii au nevoie de fie informati. Si ca se simt mandri atunci cand citesc lucruri bune si fapte pozitive.
Si o sa va spun si de ce prefer eu sa vorbesc peste tot despre fundatia asta. Si de ce caut orice oportunitate pentru a o face. Pur si simplu pentru ca vreau cu toata fiinta mea ca cei care au nevoie de ajutorul nostru sa stie macar ca existam. Sa stie unde sa ne gaseasca si unde sa ceara ajutor.
Acum o luna am primit un mail de la o bursiera de-a noastra. Ea ne spunea ca sora ei are in clasa o colega aflata intr-o situatie mai speciala: de 5 ani de zile locuia impreuna cu fratele si mama ei pe un camp, intr-un cort improvizat, la marginea Timisoarei. De 5 ani de zile.. doi copii.. unul in clasa a 4-a si unul in clasa a 5-a.. Fara apa curenta, fara electricitate, inconjurati de o haita de caini comunitari, fara posibilitatea de a face o baie sau a-si face temele dupa lasarea intunericului. In pofida acestor lucruri, baiatul era cel mai bun din clasa.. numai ca putea ingrozitor. Un copil extraordinar, cu o minte sclipitoare, dar care nu mai facuse o baie adevarata din vara trecuta. Dupa vreo saptamana de vizite la Timisoara si discutii cu autoritatile de acolo (care nu au fost in stare sa rezolve cazul asta in 5 ani de zile) am decis sa inchiriem un apartament pentru aceasta familie, sa le asiguram copiilor conditii decente de trai si sa o ajutam pe mama sa isi gaseasca de lucru. Dar nu am putut sa nu ma intreb cate astfel de familii, cati copii traiesc in astfel de conditii si pe care am putea sa ii ajutam insa nu ii cunoastem.. iar ei nu ne stiu ca sa ne ceara sprijinul.
De asta eu prefer sa vorbesc despre asta. Si o voi face peste tot si cu orice ocazie.

5 thoughts on “filantropie – sa fie, dar pe tacute

  1. Tincuta, si eu cred ca lumea trebuie sa auda despre aceste proiecte pe care le faceti, atat voi, cat si orice alta fundatie care chiar gandeste sustenibil! Voi o faceti, cel putin din punctul meu de vedere si va felicit pentru asta!

  2. Pingback: Sărăcia este un cancer netratat. Dacă nu ştii cum să ieşi din ea, mori în chinuri. Filantropia este ceva despre care nu ne place să vorbim « Isabellelorelai’s Weblog

  3. Si eu! Desi cuvantul meu e mic, probabil, in fata dumneavoastra.

    P.S. Cred ca domnul respectiv avea impresia gresita ca a vorbi despre filantropie si despre lucrurile bune pe care le facem sau avem posibilitatea sa le facem este echivalent cu a te lauda. Poate daca ati reusi sa prindeti o discutie cu dumnealui despre asta, si-ar schimba ideile…de fapt sunt aproape sigura. 😀

  4. Asa am crezut si eu, ca astfel de lucruri se fac pe tacute, din motive de modestie. Pana cand am discutat despre asta cu un prieten, un om incredibil de modest de obicei, dar care vorbea deschis despre proiectele lui caritabile, despre actiunile in care crede. Si am inteles atunci ca a vorbi despre asta deschis, mult, continuu – e una dintre cele mai bune metode de a “molipsi” si pe altii cu aceste intentii bune. Asa ca, sa vorbim in continuare!!!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*